Gustarea delicioasă care previne cancerul. Reduce...
Transplant, rinichi. Constantin Bezede are 38 de ani, este din comuna Ungheni, județul Botoșani, și recent ce medicii de la Spitalul Dr.C.I. Parhon i-au transplantat un rinichi în urma unei prelevări făcute de la o persoană aflată în moarte cerebrală.
De patru ori a fost chemat să vină la Iaşi în vederea posibilităţii unui transplant renal. Însă nu a fost să fie. Constantin Bezede face acelaşi drum - de 3 ori pe săptămână - pentru şedinţele de dializă de şapte ani, de trei ori pe săptămână. Când vocea de la telefon i-a spus că trebuie să vină la Iaşi pentru transplant, botoşăneanul a crezut că va bate drumul în zadar. Nu a fost așa.
"M-am îmbolnăvit în 2012, la 31 de ani. E o vârstă fragedă. Practic, e începutul vieţii de adult. Am ajuns la spital direct din câmpul muncii, pentru că începusem să nu mă simt bine. Aveam crampe puternice. M-am dus la medicul de familie. El m-a trimis la nefrolog. M-au oprit la investigaţii şi nu au vrut să mă mai lase acasă pentru că ureea şi creatinina aveau valorile modificate. A doua zi dimineaţă mi-au pus un cateter şi m-au băgat în dializă. (...) Trei luni de zile a fost foarte greu pentru mine. Nu ştiam ce să fac, eram disperat, nu mă regăseam. De fapt, nu eram informat, nu ştiam ce e aia dializă. Nu ştiam ce e dializa. Mă gândeam numai la moarte. Ţin minte că a venit la mine o infirmieră, m-a luat de mână şi m-a întrebat 'Da' vezi?', 'Vai de mine, trebuie să îmi pierd şi vederea?'... Nu ştiam ce e aia dializă. Mă gândeam că mai am două zile şi mor. Acum pot spune că e o şansă la viaţă chiar dacă este obositoare", povesteşte acesta, potrivit Agerpres.
Bărbatul spune că după transplant își va întemeia o familie. Transplantul lui Constantin Bezede a fost al 17-lea transplant renal efectuat la Iaşi de la începutul acestui an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Gustarea delicioasă care previne cancerul. Reduce...
Valeriu Tabără a murit.
Tânăra din Bacău care a luat...
CEO Sandoz critică prețurile unificate pentru medicamente în...
Expunerea la toxina bacteriană poate...
Spitalul Clinic SANADOR a realizat al...
După vârsta de 40 de ani, corpul...