Ne credem mai protejați ca niciodată,...
Informaţiile de pe ambalaje referitoare la exerciţiile fizice necesare pentru arderea caloriilor pe care le conţin alimentele şi băuturile ar putea fi mai eficiente pentru încurajarea alegerilor sănătoase, în comparaţie cu cele privind conţinutul caloric, conform unui studiu realizat în Marea Britanie.
Cheltuiala calorică prin activităţi fizice (Pace) de pe etichete îi informează pe consumatori cu privire la minutele sau kilometri necesari pentru arderea caloriilor conţinute de un anumit produs.
Societatea Regală pentru Sănătate Publică (RSPH) din Marea Britanie susţine înlocuirea cu etichetarea Pace a sistemului actual în care este afişat conţinutul caloric, arată surse citate de agerpres.ro.
Autorii studiului susţin că sistemul actual are un efect limitat asupra schimbării comportamentelor de cumpărare şi de consum, deoarece numeroase persoane nu cunosc înţelesul caloriilor sau al nivelului de grăsimi din punct de vedere al echilibrului energetic.
Un grup de cercetători de la Universitatea Loughborough din Marea Britanie estimează că noul sistem ar putea elimina până la 200 de calorii pe zi pe persoană dacă ar fi aplicat pe scară largă. Acest lucru ar putea contribui la prevenirea obezităţii la nivel de populaţie, au subliniat specialiştii.
Oamenii de ştiinţă au analizat 14 studii randomizate controlate, care au comparat impactul etichetării Pace cu alte tipuri de etichetare în ceea ce priveşte selecţia, cumpărarea şi consumul alimentelor şi băuturilor (cu excepţia alcoolului). Ei au descoperit că au fost achiziţionate mai puţine grame de alimente şi băuturi, au fost selectate produse cu mai puţine calorii şi au fost ingerate mai puţine calorii atunci când a fost utilizată etichetarea Pace, în comparaţie cu alte tipuri de etichete sau fără etichete.
Potrivit rezultatelor analizei, la fiecare masă au fost selectate produse cu aproximativ 65 de calorii mai puţin. De asemenea, au fost ingerate cu 80-100 mai puţine calorii în cazul utilizării etichetării Pace ajungându-se chiar până la aproximativ 200 de calorii.
Totuşi, specialiştii au atras atenţia că multe dintre studii nu au fost realizate în situaţii prezente în viaţa de zi cu zi, cum ar fi în restaurante şi supermarketuri.
Analiza a fost publicată în Journal of Epidemiology and Community Health.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Ne credem mai protejați ca niciodată,...
Dispozitivul care poate depista...
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog...
Boala care afectează un milion de...
Cine este Robert Prevost, noul papă...
COVID, impact grav pe termen lung....
Spatele curbat odată cu vârsta: ce...