Spitalul Pantelimon, poziție oficială privind confuzia celor două paciente

Tratament spital
EXCLUSIV
Managerul Spitalului Pantelimon din Capitală, Dragoș Davițoiu, a explicat pentru DC Medical cum s-a produs confuzia celor două paciente.

Managerul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din București, Dragoș Davițoiu, a prezentat un punct de vedere în cazul celor două paciente încurcate la spital. Confuzia a fost descoperită după ce una dintre paciente a fost transferată în mod eronat la un cămin de bătrâni, unde așteptau rudele celeilalte paciente.

Potrivit managerului, confuzia s-a produs la externare, nu la internare, iar bolnavele au primit tratamentul adecvat în spital.
„Erau două paciente internate, ambele trebuiau să ajungă la externare la câte un cămin de bătrâni. La noi s-a produs disfuncționalitatea, nu la ambulanța; cert e că ambulanțele au plecat cu câte o pacientă și cu actele celeilalte, în momentul externării. Au venit ambulanțele simultan, s-au încurcat actele la plecare. Restul, cu tratamentul pe perioada internării, sunt fabulații. Ca dovadă, pacientele au plecat ameliorate”, a spus el.
Mai mult, el mai spune că ambele paciente aveau câte o operație la gât, ceea ce a favorizat și mai mult confuzia. Potrivit managerului, niciuna nu era pozitivă la COVID-19.

Cineva probabil va fi sancționat

Managerul spitalului a mai arătat că a cerut o notă explicativă și că, cel mai probabil, cineva va fi sancționat. 
„Am cerut o notă explicativă să vedem cum s-a produs încurcătura și o să acționăm în consecință. Să vedem care e situația, cine ce a făcut, probabil că va fi cineva sancționat. Într-adevăr, e spectaculos jurnalistic vorbind, dar la noi e o nebunie, toți sunt mascați, cu viziere, nici nu văd bine prin vizierele aburite ce foi au în mână. Sigur va fi o sancțiune, dar o să vedem amploarea ei în funcție de ce s-a întâmplat”, a mai menționat managerul unității, Dragoș Davițoiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel