Sanitas: Calendarul protestelor începe de mâine. Nemulțumiri salariale

Sindicaliștii de la Sanitas
Sindicaliștii de la Sanitas au decis, astăzi, calendarul protestelor. Mâine va începe pichetarea sediilor autorităților locale, urmând ca pe 6 martie sindicaliștii să protesteze în fața Ministerului Finanțelor și în 13 martie în fața Ministerului Sănătății. Printre nemulțumiri se numără faptul că nu au fost acordate creșterile salariale promise, dar și calcularea sporurilor și a gărzilor.

Consiliul Național al Federației SANITAS s-a întrunit astăzi, la București. Liderii județeni prezenți, reprezentând toate județele țării și cei peste 100.000 de membri de sindicat din sănătate și asistența socială din toate tipurile de unități din cele două sisteme, au analizat situația acordării drepturilor salariale raportat la reglementările Legii 153/2017 și ale OUG 114/2018.

„Având în vedere faptul că Legea 153/2017 a creat un nivel ridicat de așteptare iar OUG 114/2018 a produs o gravă afectare a evoluției firești a veniturilor salariaților din sănătate și asistența socială,

Luând în considerare că actele normative cu caracter salarial din ultimii doi ani sunt contradictorii și au prevederi interpretabile care au condus la aplicarea lor neunitară și discriminatorie,

Ținând cont de faptul că ianuarie 2019 nu a adus creșteri reale de venituri salariaților care conform Legii 153/2017 urmau să beneficieze de acestea, iar celor care au beneficiat de creșteri în martie 2018, limitele impuse de OUG 114/2018 le-au produs pierderi importante de venituri,

Constatând lipsa de reacție a responsabililor guvernamentali la solicitările noastre repetate de a organiza dezbateri și consultări cu partenerii sociali pentru armonizarea reglementărilor salariale și identificarea de soluții pentru readucerea echilibrului în sistemul sanitar și de asistență socială în materie salarială,

Având în vedere discuțiile din spațiul public referitor la iminenta apariție a unui document legislativ care să modifice OUG 114/2018, modificări care nu au fost discutate cu partenerii sociali,

Luând act de nemulțumirile crescânde ale membrilor noștri de sindicat față de măsurile injuste pe care ordonatorii de credite le aplică pentru a se încadra în limitele legii, și anume reducerea sporurilor de condiții sau a sporului pentru asigurarea continuității, și față de modalitatea inechitabilă de acordare a unor drepturi general valabile,

Ținând cont de faptul că am asistat deja la proteste spontane în diverse unități sanitare din țară și că există semnale clare că acestea se vor propaga cu rapiditate pe măsură ce angajații vor încasa salariile pentru luna ianuarie 2019 și vor constata că înregistrează pierderi de venituri sau că acestea nu cresc deloc,

Consiliul Național al Federației SANITAS a hotărât să înceapă organizarea de acțiuni sindicale revendicative", se anunță într-un comunicat al Sanitas.

Calendarul protestelor va fi:

- 20.02. – 01.03.2019 convocarea Comisiilor de dialog social la nivelul Prefecturilor județene și a Municipiului București; pichetarea autorităților locale;

- 06.03.2019 – Pichetarea Ministerului Finanțelor Publice;

- 13.03.2019 – Pichetarea Ministerului Sănătății;

- 20.03.2019 – Pichetarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale;

- 03.04.2019 – Miting în București.

Revendicările Federației SANITAS sunt:

1. Eiminarea din plafonul de 30% a indemnizației de hrană și a sporului pentru asigurarea continuității activității în unitățile sanitare și de asistență socială.

2. Calcularea sporurilor și a gărzilor la salariul de bază actual pentru toți salariații din sistemul sanitar și cel de asistență socială.

3. Asigurarea finanțării creșterilor salariale prin transfer de la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

4. Includerea contravalorii indemnizațiilor pentru concediile de odihnă și pentru concediile medicale în suma salariilor de bază de la nivelul ordonatorului de credite.

5. Eliminarea inechităților în ceea ce privește aplicarea Regulamentului de sporuri.

6. Corectarea inechităților din Legea 153/2017 și includerea în Anexa II a tuturor categoriilor de personal din sănătate și asistența socială.

7. Negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul Sectorului - Sănătate. Activități sanitar-veterinare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel