Prof dr Mircea Beuran, audiat din nou la DNA

Mircea Beuran, la sediul DNA
Prof dr Mircea Beuran a fost audiat astăzi, din nou, la DNA, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat 10.000 de euro de la medicul Carmen Haiducu pentru un post de asistent universitar.

Prof dr Mircea Beuran, care este în arest la domiciliu de săptămna trecută, a venit astăzi la DNA la noi audieri. La ieșire, medicul nu a spus prea multe.

„Nu am cum să comentez măsura (arestul la domiciliu, n.r.), pentru că nu s-au încheiat procedurile", a spus medicul, care venise la DNA însoțit de avocatul său, Marian Nazat.

Întrebat ce le transmite pacienților săi, cei care îl așteaptă la cabinet, chirurgul a răspuns: „Îmi pare rău pentru ei".

Vineri, la ora 9.00, la Curtea de Apel București va analiza contestația de Beuran față de măsura de arest la domiciliu.

Reamintim că prof dr Mircea Beuran a fost plasat de judecători în arest la domiciliu, după ce chirurgul a fost acuzat de procurorii DNA că ar fi luat mită 10.000 de euro de la doctorița Carmen Haiducu (care este denunțător în aces caz), ca să scoată la concurs un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel