Prelevare de organe la Spitalul Universitar de Urgență București, trei persoane vor primi o nouă șansă la viață

Prelevare organe Spitalul Universitar de Urgență București
Astăzi de dimineață, la Spitalul Universitar de Urgență București a avut loc o prelevare multiplă de organe (rinichi, ficat și inimă).

Intervenția a fost realizată în Blocul Operator Central și a fost efectuată de o echipă multidisciplinară care cuprinde medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, din cadrul Agenției Naționale de Transplant, dar și medici din partea Eurotransplant. Aceste organe vor salva viețile a trei bolnavi. Rinichii și ficatul au fost duse de medici la Institutul Clinic Fundeni, iar inima va ajunge la un bolnav din Serbia, conform deciziei luate de specialiștii de la Eurotransplant.

Pacienta donatoare, o femeie de 44 de ani, a fost îngrijită în Spitalul Universitar de Urgență București, având un avevrism cerebral rupt, iar în cursul zilei de ieri s-au întrunit condițiile pentru a putea fi realizată prelevarea organelor.

"Astfel, în pragul Sărbătorilor de Iarnă trei bolnavi au primit o nouă șansă la viață și mulțumim foarte mult familiei donatoarei care a înțeles importanța donării de organe în scopul salvării altor vieți. Este un gest nobil pe care l-au făcut în preajma Sfintei Sărbători a Crăciunului și apreciem decizia dumnealor. Transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Acesta este a doua prelevare de organe realizată în luna decembrie la Spitalul Universitar de Urgență București. În urma cu 10 zile de la un pacient victimă a unui accident rutier echipa medicală a prelevat rinichii, ficatul și corneea. Organele prelevate au ajuns la patru bolnavi, care au primit, astfel, o nouă șansă la viață", au declarat reprezentanții SUUB. 

Spitalul Universitar de Urgență București este un membru activ în cadrul Programului Național de Transplant alături de alte spitale din România acreditate pentru activitatea de recoltare de organe de la pacienții aflați în moarte cerebrală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel