Pandemiile care au DECIMAT umanitatea. File de arhivă

Decese
De-a lungul istoriei au fost mai multe pandemii care au decimat, efectiv, umanitatea, făcând, unele dintre ele, zeci de milioane de morți.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat miercuri epidemia de Covid-19 drept pandemie, după ce totalul cazurilor a ajuns la 118.000 de cazuri în 114 țări, cu 4.291 de decese.

Unele dintre pandemiile care au provocat milioane de decese în întreaga lume au fost variola, pojarul, gripa spaniolă sau ciuma neagră, conform businessinsider.es, care face o trecere în revistă a acestora în funcție de numărul deceselor provocate la nivel global, notează Agerpres.

Variola, 300 milioane de morți

Variola, provocată de Variola virus, este una dintre bolile care au provocat cei mai mulți morți în istoria omenirii, peste 300 milioane. O lungă perioadă de timp, rata de supraviețuire era de numai 30%, iar decesele erau provocate de febra mare, deshidratare și de complicațiile bolii. În plus, epidemia a desfigurat milioane de persoane având în vedere că provoca pustule care lasă urme permanente pe față. Se transmite prin fluide corporale și contactul direct, dar este considerată eradicată din 1980 datorită campaniei intense de vaccinare. Variola este singura boală contagioasă eradicată prin vaccin în acest moment, deși sunt alte câteva care se apropie și ele de această țintă.

Totuși, două laboratoare, al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention (CDC) și Centrului de Investigații și Virusologie și Biotehnologie al Federației Ruse, se spune că ar deține eșantioane din virusul ucigaș, pentru ca în caz că vreodată mai apare, să poată fi fabricat vaccin.

Pojarul sau rujeola, 200 milioane de morți

Pojarul este o boală ce se caracterizează prin mici bubițe roșii pe piele, febră înaltă și stare de indispoziție, la fel ca rubeola sau varicela. Virusul se menține în stare de incubație timp de 21 de zile, deși primele simptome se prezintă după 10 zile de la infectare. De-a lungul istoriei pojarul a provocat moartea a 200 de milioane de persoane ca urmare a inflamației pulmonare sau a meningelui. Progresele științei au dus la dezvoltarea unui vaccin antiviral triplu (ROR), efectuat copiilor, având în vedere că nu există un tratament specific, ci doar se poate preveni contagierea cu rujeolă, oreion și rubeolă.

Gripa spaniolă, între 50 și 100 de milioane de morți

Se estimează că gripa spaniolă a făcut între 50 și 100 milioane de victime în întreaga lume în doar doi ani. Din 1918, când a izbucnit și până în 1920 când au fost înregsitrate oficial ultimele cazuri, gripa spaniolă a ucis între 3% și 6% din populația globului. A provocat tot atâția morți ca Primul Război Mondial, iar unii experți cred că respectivul conflict s-ar fi încheiat, de fapt, din cauza epidemiei. Însă epidemia nu a apărut în Spania, țară care nu a făcut parte din conflict, dar aceasta a informat cel mai mult despre cazurile de gripă, și de aceea a primit numele ei. În acea perioadă de război și de epidemie activitatea economică s-a prăbușit și a impulsionat enorm mișcările migratorii.

Ciuma neagră sau bubonică, 75 de milioane de morți

În secolul al XIV-lea, în jurul anului 1384, ciuma neagră a făcut ravagii în Europa. Mongolii au ajuns în peninsula Crimeea și au încercat să o cucerească aruncând peste ziduri cadavre infectate cu ciumă, declanșând o epidemie care a străbătut întreg continentul, cu excepția Islandei. Ciuma neagră sau bubonică a adus schimbări importante în economie însoțite de un mare regres; mortalitatea a fost de 60%, iar omenirea a avut nevoie de 100 de ani pentru a se recupera.

A dispărut comerțul, s-au prăbușit orașele, oamenii s-au adăpostit la sate, au murit regi, toate structurile sociale au fost afectate. Boala care provoacă pustule uriașe nu este provocată de un virus, ci de bacteria Yersinia pestis, încă activă în populațiile rurale. Bacteria este transmisă prin puricii sau șobolanii care infestau orașele medievale și nu era o pedeapsă divină cum se credea în vremea aceea.

HIV, 25 de milioane de morți

O altă mare epidemie, din 1981, a fost cea de HIV/SIDA care a presupus stigmatizarea unei părți a populației și a influențat enorm obiceiurile, percepțiile și relațiile sexuale. Boala este provocată de Virusul Imunodeficienței Umane (HIV). Virusul imunodeficienței umane produce o infecție cronică, ireversibilă, cu distrugerea progresivă a mecanismelor de apărare a gazdei și cu instalarea, după un interval variabil de timp, de obicei ani, a Sindromului de imunodeficienței dobândite (SIDA). Infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV) a fost raportată pentru prima dată în anul 1981 în Statele Unite. Numărul total de persoane în viață cu HIV/SIDA a fost de aproximativ 35,3 milioane, în decembrie 2013. Numărul de persoane nou infectate cu HIV în anul 2012 a fost de 2,3 milioane, dintre care 2 milioane adulți și 260 000 copii sub vârsta de 15 ani. Până în prezent, SIDA a provocat moartea a 25 de milioane de persoane și rămâne un mare risc pentru societate. Deși se spune că ar exista două cazuri vindecate, deocamdată este considerată incurabilă, și există tratamente care o pot ține sub control.

Tifosul, 4 milioane de morți

Tifosul exantematic este boală infecțioasă și contagioasă cauzată de insecte precum păduchele. Tifosul european de păduche, cauzat de Rickettsia prowazecki, este transmis la om prin înțepătura sau prin dejecțiile păduchelui (animalul vector) plecând de la omul purtător de rickettsii. Incubația tifosului poate dura trei săptămâni. Boala se declanșează prin frisoane, dureri musculare, cefalee violentă și febră mare. O erupție cutanată de pete roșii se întinde pe toată suprafața corpului. Complicațiile ce pot apare sunt de natura cardiacă, arterială și nervoasă. De obicei afectează populațiile rurale sau izolate din cauza principalilor vectori. Deși tifosul a ucis peste 4 milioane de oameni de-a lungul istoriei, nu presupune un risc pentru lumea modernă, notează Agerpres.

Holera, 3 milioane de morți

Holera este o boala infecțioasă intestinală acută, contagioasă, cauzată de o bacterie: vibrionul holeric (Vibrio cholerae), care a provocat peste 3 milioane de morți de-a lungul timpului. Anual în lume se înregistrează între 21.000 și 143.000 de decese din cauza holerei. Holera este o boala bacteriană raspândită de obicei prin apa contaminată. Aceasta provoacă diaree severă și deshidratare. Netratată, holera poate fi fatală în câteva ore, chiar și la persoanele cu un sistem imunitar puternic. Canalizarea modernă și tratarea apei au eliminat practic holera în țările industrializate, însă boala este încă prezentă în Africa, Asia de Sud și Haiti. Riscul epidemiei de holeră este cel mai ridicat atunci când sărăcia, războiul sau dezastrele naturale îi forțează pe oameni să locuiască în condiții aglomerate și improprii, fără o igienă adecvată. Din fericire, holera este ușor de tratat. Moartea rezultă din deshidratarea severă, care poate fi prevenită printr-o soluție de rehidratare simplă și ieftină.

Gripa din Hong Kong, un milion de morți

Se crede că gripa din Hong Kong a avut ca origine tot China, și că a fost provocată de o variație a gripe A H3N2, care s-a răspândit în puțin timp peste tot în lume. A fost cea de-a treia pandemie de gripă din secolul XX și s-a declanșat în 1968, când a provocat moartea a aproape un milion de oameni. Cel mai mare număr de decese s-a înregistrat în rândul celor cu vârsta de peste 65 de ani, iar virusul H3N2 continuă să circule la nivel mondial ca virus influenza A staționar.

Gripa rusească, un milion de morți

Gripa rusească (1889-1890) a fost o pandemie care a durat 14 luni (între octombrie 1889 și decembrie 1890), dar au mai existat cazuri și după acești ani. În perioada respectivă, această gripă cu o mortalitate relativ scăzută (1%) a provocat decesul a un milion de oameni în întreaga lume și se crede că a fost provocat de virusul Influenza A subtipul H2N2, deși nu se știe cu exactitate, ținând cont de limitele studiilor de virusologice din acea vreme. Pandemia s-a extins rapid la Sankt Petersburg în decembrie 1889, a continuat în Europa și a reușit să infecteze restul lumii în doar 4 luni. Istoricii susțin că pandemia a fost facilitată de apariția sistemelor de cale ferată care au facilitat deplasarea persoanelor cu o viteză pe care omenirea nu o cunoscuse până atunci.

Gripa A (H1N1) - 150.000 - 575.000 de morți

Această pandemie a fost provocată de o variație a Influenzavirus A (subtip H1N1) iar ultima criză a avut loc în urmă cu 11 ani, în 2009, deși au existat și alte pandemii de gripă A în perioadele trecute. Noul virus gripal A(H1N1), descoperit recent, este un nou subtip de virus gripal care se transmite la om și care conține gene de la virușii gripei porcine, aviare și umane, într-o combinație care nu a fost observată până în acel an nicăieri în lume. Simptomele noii gripe A(H1N1) la om sunt, în general, asemănătoare cu simptomele gripei sezoniere umane: febră, simptome respiratorii, cum ar fi tuse și secreții nazale, dureri în gât. Pot aparea eventuale alte simptome, cum ar fi: dureri generalizate (în special dureri musculare), cefalee, frisoane, oboseală, vomă sau diaree (care nu sunt caracteristice gripei, dar au fost raportate în unele din recentele cazuri de gripă cu noul virus).

În anumite cazuri, este posibilă apariția unor complicații grave chiar și la persoane sănătoase infectate cu noul virus. În iunie 2009, OMS a clasificat boala ca nivel de alerta 6 (pandemie în curs), însemnând apariția de focare comunitare (ocazionate local fără prezența unei persoane infectate venită dintr-o regiune a focarului inițial). Un an mai târziu, la 10 august 2010, OMS a anunțat sfârșitul pandemiei. În 14 luni, virusul a făcut înconjurul lumii infectând între 11% și 21% din populație, deși rata de mortalitate a fost inferioară altor maladii, având în vedere că s-a soldat cu între 150.000 și 575.000 de victime.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel