Ministrul Sănătăţii, despre decesul Cristinei Ţopescu: Suntem consternaţi de această veste

Cristina Țopescu
Colectivul Ministerului Sănătăţii regretă dispariţia prematură a jurnalistei Cristina Ţopescu, care de puţin timp se alăturase echipei de comunicare, se arată într-un comunicat remis luni de reprezentanţii instituţiei.  

"Suntem consternaţi de această veste, care a căzut ca un trăsnet pentru noi. Atât eu, cât şi echipa din MS regretăm profund dispariţia acestui om minunat, o stea care a inspirat atâtea generaţii de telespectatori. A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu Cristina Ţopescu, care s-a alăturat echipei noastre de comunicare de curând, şi până în ultima clipă a demonstrat că este un profesionist desăvârşit. Acum, când mă uit în urmă, nu-mi vine să cred că s-a stins, singură şi în tăcere. Să-i spunem cu toţii o rugăciune în gând şi Dumnezeu să o odihnească în pace!", a spus ministrul Sănătăţii, Victor Costache, citat în comunicat.

Jurnalista Cristina Ţopescu a murit.

Informaţia a fost confirmată, duminică seara, pentru Agerpres, de managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.

"A fost găsită decedată în locuinţă. Apelul s-a făcut la ora 21,39 de către Poliţie, într-o acţiune de cooperare cu noi. Poliţia ne solicita pentru a doamnă, în jur de 50 de ani, găsită decedată în locuinţă, să confirmăm decesul. Decesul se pare că s-a produs în urmă cu mai multe zile", a precizat Alis Grasu.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a precizat că, în cursul serii de duminică, a fost sesizat de o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni.

"În urma sesizării, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţa. Urmează să se efectueze în cauză expertiza medico-legală", informează IPJ Ilfov.

Cristina Ţopescu avea 59 de ani.

Jurnalista s-a născut pe 4 iulie 1960. Tatăl său a fost cunoscutul comentator sportiv Cristian Ţopescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Primul semn că ai o criză biliară
Oua rosii Paste - Foto: Freepik @pvproductions
EXCLUSIV
Marea greșeală pe care ai făcut-o după ce ai vopsit ouăle de Paște. Nu vei mai face asta de acum

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel