Ministerul Sănătăţii, negocieri cu sindicatele pentru contractul colectiv de muncă

Sorina Pintea, ministrul Sănătății, la Palatul Parlamentului
Ministerul Sănătăţii anunţă că a reluat negocierile cu sindicatele din domeniu pentru semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, după ce acestea au fost suspendate în anul 2016.

Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale din domeniu. De asemenea, ministrul a desemnat o comisie care negociază cu organizaţiile sindicale. 'Principalii beneficiari ai acestui contract sunt angajaţii din sistemul sanitar şi de aceea am convingerea că vom găsi o cale prin care să putem agrea conţinutul documentului. Vreau să semnăm acest contract în maxim 60 de zile', a declarat Sorina Pintea, citată în comunicatul de presă.

Ce presupune contractul

Contractul colectiv de muncă este documentul care stabileşte drepturile şi obligaţiile, timpul de muncă şi cel de odihnă ce revin salariaţilor din unităţile sanitare. 'Contractul colectiv de muncă este un instrument important pentru asigurarea unui nivel corespunzător de protecţie socială a salariaţilor. Contract colectiv de muncă la nivel naţional asigură garanţii pentru încheierea contractelor colective de munca la nivel de unităţi', se subliniază în comunicatul citat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Psilocibina din ciuperci, posibil nou tratament pentru simptomele Parkinson
Studiu. Aragazele pe gaz cresc semnificativ riscul de cancer

Crossuri externe

pixel