Masacrul de la Spitalul Sapoca: A 7-a persoană a decedat

Noi date în cazul masacrului de la Buzău. Ministerul Sănătății a fost informat că, una dintre victimele agresiunii de la Spitalul Sapoca, internate la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon, a decedat. Numărul deceselor se ridică, astfel, la 7.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, pacientul avea 74 de ani si suferise o intervenție chirurgicală complexă, pe toată perioada tratamentului a fost in stare gravă, intubat, instabil hemodinamic, ventilat mecanic.

'În prezent, în București se mai afla internat un singur pacient. Este vorba despre bărbatul internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca care este stabil, conștient si cooperant. Se află în Reanimarea Secției de Neurochirurgiei", au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății.

În data de 18 august, un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie. Potrivit comisarul - şef Laurenţiu Pantazi, şeful IPJ Buzău, bărbatul a intrat cu un stativ de perfuzii în două dintre saloane şi a atacat pacienţii.
Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic cu două zile înainte de comiterea masacrului. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel