Magawa, șobolanul-erou din Cambodgia care adulmeca mine, a decedat la vârsta de 8 ani. Era pensionat pentru că îmbătrânise

Magawa, șobolanul-erou care a fost medaliat de PSDA. Foto: PSDA
Magawa, faimosul șobolan dresat să adulmece minele din Cambodgia, a murit la vârsta de 8 ani. În  cariera sa de cinci ani, pentru care a fost medaliat, rozătoarea a adulmecat peste 100 de mine terestre și alți explozivi.

Magawa a fost cel mai de succes șobolan antrenat de organizația caritabilă belgiană Apopo pentru a-i alerta pe oameni despre locurile unde sunt îngropate mine antipersonal, astfel încât acestea să poată fi îndepărtate în siguranță.

Organizația de caritate a declarat că șobolanul gigant african „a murit în pace” în weekend.

Magawa era sănătos, dar bătrân, și „și-a petrecut cea mai mare parte a săptămânii trecute jucându-se cu entuziasmul său obișnuit”. Dar apoi „a început să încetinească, să doarmă mai mult și să manifeste mai puțin interes pentru mâncare în ultimele sale zile”.

Crescut în Tanzania, Magawa a urmat un an de pregătire înainte de a se „muta” în Cambodgia pentru a-și începe cariera de adulmecat mine. Se crede că există până la șase milioane de mine în țara din Asia de Sud-Est, un real pericol pentru localnici și turiști.

Antrenat să detecteze un compus chimic din explozivi, Magawa a curățat peste 141.000 de metri pătrați de teren - echivalentul a 20 de terenuri de fotbal.

Șobolanul cântărea 1,2 kg și avea 70 cm lungime. Deși este mult mai mare decât multe alte specii de șobolani, Magawa era totuși suficient de mic și suficient de ușor încât să nu declanșeze mine dacă trecea peste ele.

Magawa a fost capabil să caute mine pe un spațiu de dimensiunea unui teren de tenis în doar 20 de minute - ceva ce, spun experții Apopo, că i-ar lua unei persoane cu un detector de metale între una și patru zile.

În 2020, Magawa a primit medalia de aur PDSA - uneori descrisă drept Crucea George pentru animale - pentru „devotamentul său”. El a fost primul șobolan care a primit medalia din istoria de 77 de ani a organizației de caritate.

„Toți cei de la Apopo suntem afectați de pierderea lui Magawa și suntem recunoscători pentru munca incredibilă pe care a depus-o”, a spus organizația de caritate într-un comunicat.

„Simțul său uimitor al mirosului” a permis „comunităților din Cambodgia să trăiască, să lucreze și să se joace, fără teama de a-și pierde viața sau membrele”, se mai arată în document.

Apopo crește animalele - cunoscute sub numele de HeroRATs - pentru a detecta minele terestre încă din anii 1990.

Șobolanul Magawa fusese „pensionat” în iunie anul trecut, după ce a „încetinit” pentru că îmbătrânise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

10 metode care stimulează nervul vag în mod natural

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel