Luni, 7 aprilie, este marcată Ziua...
Un focar de COVID-19 a fost raportat la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Brăila, unde trei angajaţi au fost confirmaţi cu noul coronavirus.Informația a fost confirmată de către directorul DSP Brăila, Gabriel Ciochină.
„Avem trei cazuri de COVID-19 confirmate în rândul angajaţilor. A fost o situaţie, o deplasare într-un alt judeţ, au contactat virusul la evenimentul respectiv, unde au mai fost nişte cazuri confirmate. Cel de-al treilea caz a fost confirmat astăzi (n.r. joi). Ancheta este în curs de desfăşurare, urmează să stabilim dacă au legătură epidemiologică între ele cele două cazuri iniţiale, cu cel de-al treilea de astăzi”, a declarat Gabriel Ciochină, citat de agerpres.ro.
Directorul DSP Brăila a precizat că starea celor trei angajaţi confirmaţi cu COVID-19 este una bună, iar în ceea ce priveşte activitatea instituţiei, care numără aproximativ 50 de angajaţi, aceasta va fi restricţionată în următoarea perioadă.
„Din ceea ce cunosc, cei trei colegi nu sunt într-o stare de sănătate deteriorată. Activitatea DSP va fi restricţionată, documentele vor fi intra în instituţie şi vor ieşi din instituţie doar în format electronic în următoarea perioadă. Vom fi nevoiţi să temporizăm anumite activităţi şi anumite evaluări ale unor documente, trebuie să ne descurcăm cu cât personal avem, pentru că ducem lipsă de personal. Vom proceda iar la dezinfecţia totală a sediului instituţiei, aşa cum am procedat şi în primele două cazuri când a fost confirmat virusul în rândul angajaţilor noştri”, a menţionat Ciochină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Luni, 7 aprilie, este marcată Ziua...
Telefonul tău știe că ești depresiv...
O femeie moare la fiecare 2 minute în...
Exodul medicilor atinge cote...
Un raport cutremurător avertizează...
Este lăudat ca un aliat al somnului,...
Aceasta este greșeala pe care o fac...
Aceasta este valoarea hipertensiunii...