Defibrilatoare automate, montate în două magazine din Slatina

Defibrilator automat Foto: pixabay.com
Două defibrilatoare vor fi montate în două dintre pieţele din municipiul Slatina, Piaţa Zahana şi respectiv Piaţa Progresul.

Defibrilatoarele vor fi amplasate în zone vizibile şi uşor accesibile din două magazine aflate în cele două pieţe, notează agerpres.ro.

Echipamentele vor putea fi folosite în caz de necesitate atât de personal medical, de personalul din cele două magazine, deja instruit, precum şi de persoane fără pregătire medicală, având în vedere că au şi ghidaj vocal în limba română.

Instruirea personalului din cele două magazine în care vor fi montate defibrilatoarele a fost efectuată printr-un parteneriat între Clubul Rotary Slatina şi Filiala de Crucea Roşie Olt.

"Fondurile necesare derulării acestui proiect au fost colectate în cadrul balului datorită contribuţiei invitaţilor, a membrilor Rotary, Interact şi Rotakids, prin licitaţie de obiecte de artă şi tombolă şi prin caricaturi realizate de către Gogu Neagoe în schimbul donaţiilor. (...) Clubul Rotary Slatina, în parteneriat cu Filiala de Cruce Roşie Olt, a programat şi realizat deja instruirea angajaţilor celor două magazine, aceştia fiind primii care pot interveni în caz de necesitate. Au fost învăţaţi să evalueze corect victimele, să apeleze serviciile de urgenţă, să efectueze manevre de resuscitare, să utilizeze defibrilatorul", se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, defibrilatoarele sunt automate, prevăzute cu un set de padele (electrozi) pentru adult, de unică folosinţă, iar timpul de încărcare este de 10 secunde, timpul de analiză ECG de 10 secunde, au detector de stimulator cardiac (pacemaker), baterie care susţine aproximativ 200 de şocuri (de utilizări) şi au garanţie pentru o perioadă de cinci ani.

Anul acesta, în municipiul Slatina, la iniţiativa poliţistului Viorel Teacă, la sediul Poliţiei Slatina, a fost amplasat un defibrilator automat, fiind primul amplasat în altă instituţie decât cele medicale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel