Daniel Chiţoiu a fost externat din spitalul Floreasca

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost externat, joi după-amiază, din Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost internat în urmă cu o săptămână cu un traumatism toracic suferit în urma accidentului rutier în care au murit doi oameni.  

Externarea fostului ministru a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al spitalului, Bogdan Opriţa, notează Agerpres. 

Daniel Chiţoiu a ieşit prin spatele clădirii, evitându-i astfel pe jurnaliştii care îl aşteptau în faţa unităţii medicale.

Pe 26 decembrie, Daniel Chiţoiu a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de Daniel Chiţoiu.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme a rezultat decesul bărbatului de 82 de ani şi rănirea gravă a pasagerei dreapta faţă din acelaşi autoturism, care ulterior a decedat.

Daniel Chiţoiu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal 'in rem' pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind audiaţi mai mulţi martori.

Imediat după producerea accidentului, Daniel Chiţoiu a fost filmat în picioare, însă ulterior acesta a fost luat cu targa şi internat la Spitalul Floreasca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel