Criza alimentară și alerta medicală la care va duce. "Următoarea criză sanitară a început deja. Milioane de decese"

Criza alimentara si alerta medicala - Foto: Freepick
Potrivit The Global Fund, criza alimentară va duce la proliferarea unor boli ce vor face "milioane de victime". La ce boli fac referire.

Criza alimentară mondială declanşată de războiul din Ucraina va ucide milioane de oameni, făcând ca populaţii ample să devină mai vulnerabile la bolile infecţioase, cu riscul de a declanşa astfel o nouă criză sanitară, a avertizat directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei, informează AFP, citează Agerpres.

"Următoarea criză sanitară a început deja"



Blocada rusă aplicată porturilor ucrainene de la Marea Neagră a dus la oprirea exporturilor de cereale ale Ucrainei, al patrulea exportator mondial de grâu şi de porumb, ameninţând aprovizionarea alimentară din multe ţări.

Or, aceste penurii alimentare riscă să declanşeze nu doar foamete, ci şi să slăbească rezistenţa populaţiilor expuse la boli infecţioase din cauza unei alimentaţii deficitare, a declarat Peter Sands, directorul executiv al Fondului Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei.

"Cred că următoarea criză sanitară a început deja. Nu este vorba despre un nou virus, ci despre faptul că numeroase persoane malnutrite vor fi mai vulnerabile în faţa virusurilor existente", a explicat el într-un interviu acordat în marja unei reuniuni a miniştrilor Sănătăţii din G20, organizat în oraşul indonezian Yogyakarta.

"Cred că impactul combinat al bolilor infecţioase, penuriilor alimentare şi crizei energetice (...) poate să provoace milioane de decese suplimentare", a adăugat Peter Sands.

Pielea și bronzul. Ioana Marinescu: Este o greșeală majoră să nu-i dai tenului lucruri fabuloase doar pentru că ți-e teamă

Apel către Guvernele lumii



Guvernele lumii "trebuie să acorde prioritate îngrijirilor medicale primare, îngrijirilor acordate în sate, în comunităţi", pentru a diminua impactul crizei alimentare în rândul populaţiilor care sunt cele mai sărace şi cele mai vulnerabile, a subliniat expertul britanic aflat la conducerea acestui fond ce dispune de un buget de 4 miliarde de dolari.

Lupta împotriva noului coronavirus a luat din resursele folosite de lupta împotriva tuberculozei, o boală care a ucis 1,5 milioane de persoane în 2020, potrivit statisticilor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

"A fost un dezastru în cazul tuberculozei. În 2020, au existat 1,5 milioane de persoane în minus care să fi fost tratate împotriva tuberculozei şi, din păcate, asta înseamnă că sute de mii de persoane vor continua să moară din cauza bolii şi că ele vor infecta alte persoane", a adăugat Peter Sands.

Pentru acest expert în sănătate, rezolvarea crizei alimentare este indispensabilă pentru lupta împotriva tuberculozei, o maladie ce ocupă locul al doilea în clasamentul bolilor infecţioase ce provoacă cele mai multe decese la nivel mondial.

Ţările occidentale acuză Rusia că face presiuni pentru a obţine concesii, blocând exporturile vitale de cereale ale Ucrainei, fapt care ameninţă multe ţări cu riscul de foamete. Autorităţile de la Moscova neagă însă aceste acuzaţii.

Germania organizează vineri o conferinţă internaţională despre criza alimentară, iar la acest eveniment va fi prezent şi liderul diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Tuberculoza "este pandemia săracilor, de aceea ea nu a atras atât de multe investiţii pentru programe de cercetare şi dezvoltare. Este o tragedie, pentru că (n.r. tuberculoza) este o boală pe care ştim să o prevenim, să o vindecăm şi de care putem să ne debarasăm", a adăugat Peter Sands.

Cancerul care nu se vindecă. Daniel Coriu: O boală care nu are nevoie de tratament, nu o tratez

ONU, mesaj "fără precedent" pentru întreaga lume: Val de foamete şi mizerie. Toată lumea riscă să moară de foame în 2023 

Efectele războiului Rusia - Ucraina se adâncesc din ce în ce mai mult și chiar dacă auzim despre criză financiară și criză alimentară deja de mai bine de doi ani de zile, odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19, se pare că aceste avertismente sunt din ce în ce mai pronunțate. 

Reprezentanții ONU au anunțat că adevărat criză încă nu a venit. 

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că efectele și consecințele negative în lume ale invaziei ruse în Ucraina se agravează, afectând 1,6 miliarde de persoane, prezentând un al doilea raport al Organizaţiei despre repercusiunile internaţionale ale războiului.

"Impactul războiului asupra securităţii alimentare, energiei şi finanţelor este sistemic, grav şi se accelerează. Pentru populaţiile din lumea întreaga războiul ameninţă să declanşeze un val fără precedent de foamete şi mizerie, lăsând în siajul său haosul social şi economic", a avertizat Antonio Guterres.

Potrivit lui, dacă "criza alimentară din acest an este legată şi de o lipsă de acces la produse alimentare, lipsa de hrană ar putea fi o problemă în anul viitor".

Care e sigura șansă să scăpăm de o criză atât de gravă



"Nu există decât un singur mijloc de a opri această furtună care se prefigurează: invazia rusă în Ucraina trebuie să înceteze", a declarat Antonio Guterres, evocând negocierile în curs asupra unui "acord global care ar permite exportul securizat al alimentelor produse în Ucraina prin Marea Neagră şi un acces fără obstacole pe pieţele mondiale pentru alimentele şi îngrăşămintele ruseşti", notează Agerpres.

"Acest acord este esenţial pentru sute de milioane de persoane în ţările emergente, inclusiv în Africa subsahariană", a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite, care a refuzat să ofere detalii despre aceste negocieri desfăşurate de ONU de mai multe săptămâni şi fără vreun rezultat până în prezent.

Potrivit celui de-al doilea raport al ONU, realizat sub conducerea Rebecăi Grynspan, conegociatoare a ONU a acordului evocat de Antonio Guterres, "94 de ţări, cu 1,6 miliarde de locuitori, sunt grav expuse la cel puţin o dimensiune a crizei - finanţe, alimentaţie şi energie - incapabile să-i facă faţă".

"Din aceste 1,6 miliarde de persoane, 1,2 miliarde sau trei sferturi trăiesc în ţări grav expuse şi vulnerabile simultan celor trei dimensiuni. În viitor, nicio ţară sau comunitate nu va fi ocolită de această criză a costului vieţii", precizează raportul ONU.

În plus, raportul mai arată și că "războiul ar putea duce la creşterea numărului persoanelor în situaţie de insecuritate alimentară cu 47 de milioane în 2022, ajungându-se la 323 de milioane până la sfârşitul anului în curs".

"Până la 58 de milioane de africani în plus ar putea cădea în sărăcie în acest an", indică raportul, potrivit căruia extrema sărăcie în Orientul Mijlociu şi în Africa de Nord "ar putea afecta încă 2,8 milioane de persoane în 2022". În Asia de Sud, "500 de milioane de persoane sunt expuse grav dimensiunilor alimentară şi financiară, o situaţie agravată de puternice valuri de căldură care afectează culturile din zonă", se menţionează de asemenea în document.

În plus, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a avertizat că milioane de oameni din toată lumea riscă să moară de foame, dacă Rusia nu va permite Ucrainei să exporte cereale prin porturile blocate în prezent de Marina militară a Moscovei. 

"Din păcate, asta înseamnă că zeci de țări se vor confrunta cu o penurie severă de alimente. Milioane de oameni ar putea muri de foame în cazul în care continuă blocada rusă în Marea Neagră", a spus el.

Pentru atenuarea crizei, "eforturi concrete trebuie făcute pentru a garanta că aprovizionările esenţiale cu hrană şi energie ajung la cei mai vulnerabili", potrivit ONU.

Care e cea mai mare FRICĂ a românilor. Cancerul și alte boli, BĂTUTE de criză, război sau foamete. Cifre SURPRIZĂ

 

La începutul lunii aprilie i-am întrebat pe cititorii noștri care este cea mai mare frică a lor, iar răspunsurile au fost complet surprinzătoare.

Cititorii DC Medical au avut de ales între nouă variante de răspuns:

- un nou virus / o nouă pandemie

- un nou val COVID-19

- foamete

- criză financiară / scumpiri

- război

- cancer

- depresie

- Alzheimer

- Parkinson.

Surprinzător este că dintr-un total de 2.647 de răspunsuri, aproape jumătate dintre ei nu se tem de vreo boală anume, ci de alte probleme precum războiul, scumpirile, criză financiară.

Pe locul întâi în rândul fricilor românilor se află războiul, cu un total de 783 de respondenți. 

Pe locul doi se află criza financiară, cu 472 respondenți. 

Pe locul trei de află frica unui nou val COVID-19, cu un total de 299, nu departe de frica de un nou virus sau o nouă pandemie, cu un total de 272 de răspunsuri. 

Pe locul cinci, la limită, este frica de foamete, cu un total de 269 de respondenți. 

Pe ultimele locuri, în ordine descendentă, de la cea mai mare frică se află frica de cancer, apoi de Alzheimer, urmate de frica de depresie și boala Parkinson.

Depresia se află deci pe penultimul loc în rândul fricilor, deși odată cu pandemia de COVID-19 cazurile de persoane depresive, anxioase a crescut îngrijorător, iar medicii și specialiștii în sănătate atrag atenția că depresia și bolile psihice trebuie să primească o atenție tot mai mare. 

Miercuri, într-un interviu pentru DC Business, Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii, a spus că, în România și în Europa nu va fi foamente.

Demența, asociată cu deficitul de vitamina D. Aportul suplimentar ar putea scădea riscul de apariție al bolii

Vine foametea? Mircea Coșea: Omenirea va resimți mai mult lipsa de alimente decât de energie

 

Zilele trecute, profesorul Mircea Coșea a comentat Ordonanța pusă în dezbatere de Guvernul României privind stocurile de alimente pe care producătorii trebuie să le anunțe.

”Este o Ordonanță. O consider ca fiind un gest foarte înțelept din partea Guvernului, pentru că nu este cazul să prezentăm lucrurile așa, în tonuri dulci, fiți liniștiți, lucrurile merg bine, noi nu avem probleme cu criza. Dar criza este una foarte profundă și a început acum 10 ani de zile, în România nu s-a vorbit despre ea, poate nu a fost cazul, poate nu i-a interesat”, a spus profesorul de economie pentru B1TV.

Un lucru este însă cert, a subliniat analistul, și anume că în urmă cu nouă ani și jumătate, Organizația Națiunilor Unite a anunțat că omenirea a intrat într-o criză alimentară, care ține de evoluția a șapte factori obiectivi, pe care nu putem noi să-i reglementăm. Și care merg de la climă, la lipsa de apă, la fel de fel de elemente care țin de distrugerea terenurilor și așa mai departe. 

Trăgând o primă concluzie, Mircea Coșea a estimat că ”omenirea intră într-o etapă, unde alimentația devine o resursă limitată. Iar această resursă limitată trebuie distribuită cât mai bine, ca populația să nu sufere. În momentul de față, ultima notă de informare a FAO, departamentul specializat al ONU pentru alimentație și agricultură, arată că în lume sunt 1,5 milioane de persoane care sunt în foamete cronică. 

Produsele se vor scumpi din cel puțin două motive... citește continuarea pe AICI - DC BUSINESS.RO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel