COVID-19: Lista țărilor din Europa care REFUZĂ românii sau care ne impun RESTRICȚII

Condiții de călătorie în străinătate
Mai multe țări din Europa au interzis accesul românilor sau au impus restricții pe teritoriul acestora din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 de  la noi. Iată lista: 

Pe site-ul Ministerului Economiei a fost actualizată Lista țărilor care au interzis accesul românilor sau au impus restricții. Lista cuprinde: 

UNGARIA

Autoritățile ungare au anunţat, la data de 30 august, noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Ungariei. Acestea au intrat în vigoare de marţi, 1 septembrie, ora 00.00.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile ungare, cetăţenii străini nu pot intra în Ungaria în scop de şedere, cu excepţia situaţiilor care fac obiectul unei derogări:

- pentru participarea la o procedură administrativă sau judecătorească, prin prezentarea unui document eliberat de o instanţă sau de o instituţie;
- pentru realizarea unei activități de afaceri sau a unei alte activități profesionale, justificată printr-o invitaţie eliberată de autorităţi publice centrale, locale sau de regii autonome;
- dacă prezența în Ungaria e justificată de scopuri medicale, prin prezentarea unei scrisori medicale sau a unei alte adeverinţe medicale;
- pentru participarea la examene a elevilor şi studenţilor, în cazul în care instituţia de învăţământ atestă acest fapt printr-o adeverinţă;
- de asemenea, se pot acorda derogări angajaţilor care lucrează în domeniul transportului de mărfuri când intrarea în ţară vizează deplasarea la punctul de lucru (de plecare a transportului), respectiv întoarcerea în ţară în urma finalizării transportului de mărfuri, dovedită cu adeverinţă de la angajator;
- pentru participarea la ceremonii ale unor rude apropiate (căsătorie, deces, botez);
- pentru îngrijirea rudelor, conform Articolului V din Codul Civil din Ungaria;
- pentru participarea la evenimente internaționale în domeniile sportiv, cultural sau religios;
- pentru alte motive legitime.

Totodată, autoritățile ungare pot permite accesul în Ungaria, pentru o perioadă de maximum 24 ore, pentru cetățenii  statelor vecine cu Ungaria, pe o rază de maximum 30 de kilometri de la frontieră. Aceştia sunt obligaţi să rămână în raza de 30 de km şi trebuie să părăsească teritoriul Ungariei în maxim 24 de ore.

ITALIA

Începând cu data de 24 iulie, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României și Bulgariei în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Italia sunt supuse obligației de autoizolare și de supraveghere medicală pentru o perioadă de 14 zile. Autoritățile italiene au decis prelungirea aplicării acestor măsuri până la data de 7 octombrie.  

De la 9 iulie, oricine intră în Italia din străinătate este obligat să prezinte transportatorului sau forțelor de poliție în caz de control, o declarație pe proprie răspundere.

În cazul persoanelor care sosesc din România, acestea vor trebui să specifice în detaliu în declarația pe propria răspundere locul în care vor petrece perioada de supraveghere sanitară și izolare la domiciliu, mijlocul de transport privat prin care vor merge la acea adresă și un număr de telefon la care pot fi contactate în această perioadă (inclusiv un număr de telefon mobil). De asemenea, transportatorii trebuie să măsoare temperatura pasagerilor și să nu permită călătoria celor depistați cu stare febrilă.

Persoanele care, la sosirea din România în Italia cu un mijloc de transport în comun, nu pot să se deplaseze cu un mijloc de transport privat la adresa la care vor efectua izolarea la domiciliu, indicată în declarația pe propria răspundere, vor trebui să efectueze carantina într-o locație stabilită de Protecția Civilă, pe cheltuială proprie. Acestea trebuie să comunice cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19 Direcției de Sănătate Publică.

În mod asemănător, persoanele fizice care sosesc din România în Italia cu un mijloc de transport privat sunt obligate să comunice imediat propria intrare pe teritoriul italian Departamentului de Prevenție din cadrul Direcției de Sănătate Publică locală. Acestea vor fi supuse măsurii de supraveghere sanitară și de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, la adresa comunicată Direcției de Sănătate Publică și vor trebui să semnaleze cu celeritate apariția unor eventuale simptome de Covid-19.

GERMANIA

Autoritățile Republicii Federale Germania au actualizat lista „zonelor de risc” din România, stabilită în contextul pandemiei de COVID-19. Aceasta a intrat în vigoare la data de 2 septembrie. Conform actualizării, județele Gorj și Neamț au fost retrase din categoria de risc.

Astfel, la acest moment, ținând cont deciziile autorităților germane, alături de municipiul București, 13 județe din România se află pe lista “zonelor de risc”: Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Județele retrase din listă până în prezent sunt următoarele: Gorj (la 02.09), Ialomița (la 20.08), Mehedinți (la 20.08), Neamț (la 02.09) și Timiș (la 20.08).

Informații cu privire la actualizarea zonelor de risc, precum și lista completă a acestora pot fi regăsite AICI:

Persoanele care intră în Republica Federală Germania venind din zonele de risc sunt obligate să completeze un „formular de debarcare” Public Health Passenger Locator Form, a cărui variantă în limba română poate fi regăsită AICI: 

Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din „zonele de risc“, oricând în ultimele 14 zile, înainte de sosire sunt obligate să efectueze autoizolarea la domiciliu sau în alte spații de cazare adecvate pentru o perioadă de 14 zile de la sosire.

De la această obligativitate există două excepții. Prima excepție se aplică în cazul persoanelor care prezintă un test biologic molecular pentru COVID -19 cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Germania, printr-un certificat medical tradus în limbile germană sau engleză care trebuie păstrat cel puțin 14 zile după intrare. Cea de-a doua excepție se aplică persoanelor care pot să efectueze testul în cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania, cu obligația de a respecta strict autoizolarea la domiciliu până la comunicarea rezultatului negativ al testării. Testarea se poate efectua gratuit direct pe aeroport, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate.

Dacă persoanele în cauză prezintă simptome specifice COVID-19, excepțiile enunțate mai sus nu se mai aplică.  În acest caz, devine obligatorie efectuarea perioadei complete de autoizolare chiar dacă prezintă testul negativ efectuat cu cel mult 48 de ore anterior intrării în Republica Federală Germania sau dacă îl efectuează în cel mult 72 ore de la intrarea pe teritoriul german și rezultatul acestuia este negativ.

GRECIA

Începând cu data de 17 august, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, se aplică tuturor categoriilor de persoane care intră pe teritoriul Greciei, pe cale terestră și maritimă, prin toate punctele de trecere a frontierelor cu statele vecine Republicii Elene, inclusiv Kulata-Promachonas.

Reglementările anunțate de autoritățile elene se aplică, în plus față de cele anterioare, pentru următoarele categorii de persoane: cetățenilor care călătoresc în scopuri esențiale în Republica Elenă și care erau anterior scutite de la obligativitatea prezentării testului pentru COVID-19, cetățenilor greci și cetățenilor străini cu rezidența în Republica Elenă.

Măsura prezentării la frontieră a unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 nu se mai aplică în cazul minorilor cu vârsta de până în 10 ani.

În ceea ce privește accesul persoanelor care sosesc în Republica Elenă din România pe cale aeriană, acestea trebuie să prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu 72 ore înainte de momentul intrării în Republica Elenă (pentru România, această prevedere se aplica anterior doar pentru călătoriile neesențiale).

Prezentarea unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passenger Locator Form și prezentarea codului QR.

Toate aceste măsuri se vor aplica până la data de 15 septembrie, cu mențiunea că pot fi modificate oricând, fără preaviz, de către autoritățile elene competente.

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI AL IRLANDEI DE NORD

La sosirea în Marea Britanie venind din orice țară, este necesară furnizarea datelor de contact și informații privind țara/țările în care persoanele în cauză s-au aflat în ultimele 14 zile. De asemenea, persoanele care călătoresc în Marea Britanie au obligația de a se autoizola timp de 14 zile dacă sosesc din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie.  Lista actualizată a „travel corridors” se regăsește la https://www.gov.uk/guidance/coronavirus-covid-19-travel-corridors

Înainte de a călători, persoanele vor avea obligația de a indica adresa la care se vor autoizola și traseul de la frontieră la adresa respectivă, prin completarea unui formular online disponibil AICI. 

În cele 14 zile de autoizolare, se poate părăsi locuința numai în anumite condiții, precum urgențe medicale, părăsirea teritoriului Angliei/Țării Galilor/Scoției/Irlandei de Nord, evitarea unui pericol, mersul la o înmormântare.

REPUBLICA MOLDOVA

Se interzice intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor care vin din ţările clasificate ca zonă roşie (România a fost încadrată în zona roșie, conform deciziei Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale din 28 august – LISTA AICI), cu următoarele excepţii:

- membri de familie ai cetăţenilor Republicii Moldova;
- persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi;
- persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document confirmativ, care include invitaţia şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova;
- elevii/ studenţii străini care călătoresc în scopul admiterii sau sunt înscriși în instituțiile de învățământ din Republica Moldova;
- membrii familiilor cetăţenilor străini care au permis de şedere în Republica Moldova;
- cetăţeni străini care activează în calitate de cadre didactice în Republica Moldova;
- -itularii paşapoartelor diplomatice şi de serviciu, membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizaţiilor/ misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
- persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
- persoane care călătoresc din motive de sănătate şi umanitare, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
- lucrătorii transfrontalieri care intră în regim de mic trafic în Republica Moldova din România sau Ucraina, care fac dovada raporturilor contractuale cu agenţi economici din Republica Moldova;
- conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, ai mijloacelor de transport-persoane contra-cost, care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/ navelor, precum şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren.

SPANIA

Persoanele care intră pe teritoriul Spaniei nu sunt obligate să intre în carantină. Însă, începând cu data de 1 iulie, înaintea efectuării deplasării, este obligatoriu ca toate persoanele (indiferent de naționalitate sau vârstă) care călătoresc în Regatul Spaniei pe cale aeriană, să completeze și să semneze un formular. Acest formular este disponibil pe website-ul https://spth.gob.es/ sau utilizând aplicația gratuită SPAIN TRAVEL HEALTH (SpTH).

Formularul trebuie completat de fiecare dintre pasageri, aceștia fiind responsabili pentru a se asigura că informațiile furnizate sunt adevărate și corecte. În cazul în care pasagerul este minor sau o persoană dependentă, acesta poate fi completat de către tutore, care va fi responsabil pentru veridicitatea informațiilor furnizate.

Ulterior semnării formularului (ATENȚIE! întrebările privind starea de sănătate vor putea fi completate cu maxim 2 zile înaintea datei deplasării), se va genera un cod unic QR de sănătate, care va trebui prezentat la controlul de sănătate efectuat în aeroportul de destinație.

Pentru mai multe informații privind procedura care trebuie urmată în cazul unei călătorii de cale aeriană în Regatul Spaniei în această perioadă, acestea sunt disponibile AICI.

La sosirea pe aeroport se controlează temperatura tuturor pasagerilor. Cei care au o temperatură mai mare de 37,5º C vor fi îndrumați către o echipă medicală din aeroport care va decide dacă persoana în cauză este suspectă de COVID-19 și dacă este nevoie să i se facă un test tip PCR.

PORTUGALIA

Se menține în continuare interdicția debarcării pasagerilor și echipajelor vaselor de croazieră în porturile naționale, cu excepția cetățenilor portughezi și a rezidenților în Portugalia. Este permisă acostarea ambarcațiunilor de agrement și debarcarea pasagerilor.

Pentru intrarea în arhipelagurile Azore și Madeira, autoritățile solicită testarea moleculară (tip PCR) pentru infecția cu COVID-19.

Arhipelagul Insulelor Azore:

Guvernul regional a decretat, până la ora 24.00 a zilei de 15 septembrie, prelungirea Stării de Calamitate pentru insulele Santa Maria, Sao Miguel, Terceira, Pico și Faial, respectiv Stare de Alertă pentru insulele Graciosa, Sao Jorge, Flores, Corvo.

Începând cu 15 iunie, toți pasagerii care debarcă pe aeroporturile din Santa Maria, São Miguel, Terceira, Pico și Faial, provenind de pe aeroporturi localizate în zone considerate de OMS ca fiind zone cu transmitere comunitară activă sau rețele de transmitere activă a virusului SARS-COV-2,  sunt obligați să se supună la alegere uneia dintre următoarele proceduri:

- să prezinte dovada, pe suport digital sau de hârtie a unui document eliberat de un laborator național sau internațional pentru testarea COVID-19, care să ateste realizarea testării de depistare SARS-COV-2, realizat după metodologia RT-PCR, în cele 72 de ore precedente decolării zborului cu destinația finală Azore, document care să conțină identificarea pasagerului, laboratorul și data realizării testului, și rezultatul NEGATIV. În acest caz, și dacă șederea se prelungește mai mult de 7 zile inclusiv sau mai mult, acesta are obligația ca în a 6-a zi de la data realizării testului de depistare SARS-COV-2, să contacteze autoritatea de sănătate din zona de reședință sau din zona unde este cazată, în scopul realizării unei noi testări de depistare SARS-COV-2, realizată de autoritățile locale de sănătate, al cărei rezultat îi va fi comunicat;

- să realizeze, cu prelevare de mostre biologice la sosire, testarea de depistare SARS-COV-2, care urmează să fie realizată de autoritatea de sănătate, rămânând în izolare profilactică, la domiciliu sau în locația unde este cazat până la primirea rezultatului testului. În acest caz, și dacă șederea se prelungește mai mult de 7 zile inclusiv, în a 6-a zi persoana în cauză trebuie să contacteze autoritatea de sănătate din zona de reședință sau din zona unde este cazată, în scopul realizării unei noi testări de depistare SARS-COV-2, realizată de autoritățile locale de sănătate, al cărei rezultat îi va fi comunicat;

- să se întoarcă în punctul de plecare sau să se deplaseze spre orice destinație în afara Regiunii, îndeplinind, până la ora zborului, izolare profilactică într-un hotel indicat în acest sens.

Arhipelagul Insulelor Madeira

Guvernul regional a decretat, de la ora 00.00 a zilei de 1 septembrie până la ora 23.59 a zilei de 30 septembrie, Stare de Calamitate pentru întreg teritoriul Regiunii Autonome Madeira (RAM)

Începând cu 1 august, fiecare pasager (cu posibilitatea de exceptare a minorilor sub 11 ani) care debarcă pe aeroporturile din RAM va trebui să respecte, la alegere și sub monitorizarea autorităților competente de sănătate, una din următoarele proceduri:

- Să prezinte dovada efectuării testului molecular (tip PCR) cu rezultat negativ realizat în cele 72 de ore care preced îmbarcarea;
- Să efectueze testul molecular negativ (tip PCR) pentru depistarea infecției cu COVID-19 și să rămână în izolare la domiciliu/unitatea hotelieră unde este cazat până la primirea rezultatului negativ al testului;
- Să intre în izolare voluntară pentru o perioadă de 14 zile, la domiciliu/unitatea hotelieră unde este cazat;
- Să se întoarcă la destinația de origine sau la orice altă destinație în afara teritoriului RAM.

AUSTRIA 

Intrarea în Austria pentru cetățenii români sau UE care vin din România este permisă dacă dețin un test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR), nu mai vechi de 72 de ore (de la data prelevării probelor), în limba germană sau engleză.

În lipsa acestuia, persoanele respective și cei cu care locuiesc împreună sunt obligați să se supună timp de 10 zile unei carantine la domiciliu (sau într-o locație adecvată), imediat după intrarea în Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării/carantinei este negativ, izolarea/carantina instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă.

Minorii până la vârsta de 6 ani împliniți sunt exceptați de la efectuarea testului biologic-molecular SARS-CoV-2. Dacă nu poate fi prezentat certificatul medical sau dovada sigură a unei cazări adecvate, intrarea este interzisă. Acest regim se aplică inclusiv turiștilor români.

De asemenea, amintim că autoritățile de la Viena au decis reluarea zborurilor directe între România și Austria începând cu data de 01.08.2020, ora 00.00. Astfel, companiile aeriene pot opera zboruri directe dinspre România către Austria și retur.

BELGIA

Începând cu data de 26 august, autoritățile belgiene au inclus întreg teritoriul României în zona roșie. Astfel, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din România trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular PCR pentru depistarea infecției cu COVID-19.

Toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze, înainte cu 48 de ore de sosire, indiferent de statut, țara de proveniență, modalitatea de transport, un formular online, Passenger Locator Form (PLF), care se regăsește la  https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form. Exceptate sunt persoanele care nu călătoresc pe cale aeriană sau navală și care stau mai puțin de 48 de ore în Regatul Belgiei sau care au stat mai puțin de 48 de ore în afara Regatului Belgiei înainte de a se întoarce.

Testul este efectuat după sosirea în Belgia, la un laborator acreditat. Călătorii sunt rugați să urmeze instrucțiunile autorităților belgiene referitoare la testare și autoizolare primite prin e-mail/ sms, în urma completării formularul Passenger Locator Form.

BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA

Începând cu data de 16 iulie, cetățenilor statelor membre UE, inclusiv cetățenilor români, le este permisă intrarea în Bosnia și Herțegovina cu condiția prezentării unui test COVID-19 negativ efectuat în ultimele 48 de ore anterior momentului intrării în Bosnia și Herțegovina.

CEHIA

Începând cu 1 iulie autoritățile din Cehia au împărțit statele europene, pe baza situației epidemiologice, în 2 categorii: state cu risc scăzut (verde) și state cu risc înalt (roșu). Clasificarea se actualizează permanent în funcție de evoluția situației epidemiologice din statele respective.

​Din data de 3 august România a fost inclusă pe lista roșie. Astfel, persoanele care călătoresc în Republica Cehă din România pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei (spre deosebire de persoanele din statele terțe, aflate pe lista roșie), dar imediat după intrarea pe teritoriul ceh trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință) și să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.

Testarea se face numai pe teritoriul Cehiei, autoritățile nu recunosc rezultatele testelor efectuate în străinătate.

CIPRU

Condițiile aplicabile cetățenilor care intră pe teritoriul Republicii Cipru sunt stabilite în funcție de statele de proveniență, acestea fiind clasificate pe trei categorii, respectiv: categoria A (pentru care nu se solicită prezentarea unui test negativ pentru infecția cu COVID-19), categoria B (state considerate cu risc mediu, pentru care este obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19) și categoria C (accesul este permis numai cu îndeplinirea anumitor condiții).

România este inclusă în categoria C. Prin urmare, pasagerii români sunt obligați să rămână în autoizolare, la domiciliul declarat, timp de 14 zile, iar călătoriile în scop turistic nu sunt permise.

DANEMARCA

La 30 iulie, autoritățile daneze au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Danemarcei, măsuri care au intrat în vigoare la 1 august, ora 00:00. România a fost inclusă pe lista țărilor „închise” (risc portocaliu).

Astfel, conform informațiilor comunicate public de către autoritățile daneze, cetățenii care vin din România pot continua să călătorească în Danemarca doar în baza unui motiv întemeiat, conform listei stabilite de autoritățile daneze competente, care se regăsește pe site-ul Ambasadei României la Copenhaga AICI.

Intrarea cetățenilor care vin din România și care au un motiv întemeiat pentru intrarea pe teritoriul Danemarcei este permisă fără prezentarea unui test COVID-19. În cazul în care aceștia prezintă simptome clare de infecție (tuse uscată, febră etc.), autoritățile daneze pot refuza intrarea.

De la aceeași dată, 1 august, nu mai este permisă intrarea pe teritoriul Danemarcei în scop turistic cetățenilor care vin din România.

CONFEDERANȚIA ELVEȚIANĂ

România a fost inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu COVID-19. Începând cu data de 8 august, toate persoanele care intră pe teritoriul elvețian și care s-au aflat pe parcursul ultimelor 14 zile pe teritoriul României trebuie să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locație adecvată pentru o perioadă de 10 zile, imediat după sosirea pe teritoriul elvețian. Persoanele care intră în carantină (autoizolare) au obligația de a contacta autoritățile sanitare cantonale în decurs de două zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat și de a urma indicațiile acestora.

Potrivit reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecția cu COVID-19.

ESTONIA

Cetățenii provenind din state UE în care incidența de infectare cu noul coronavirus, în ultimele două săptămâni, este mai mare de 16 la 100.000 de locuitori, vor fi obligați la autoizolare timp de 14 zile.

Conform actualizării (perioada 7 septembrie – 13 septembrie), România se află pe lista statelor unde rata de infectare depășește pragul de 16/100.000. Aceasta poate fi accesată aici: https://vm.ee/en/information-countries-and-self-isolation-requirements-passengers.

Restricțiile de mișcare presupuse de autoizolare înseamnă obligativitatea evitării oricăror contacte care nu sunt necesare și părăsirea rezidenței doar pentru vizite la doctor, achiziția de alimente, bunuri esențiale, medicamente sau în caz de urgență.

FEDERAȚIA RUSĂ

Frontierele naționale pe cale rutieră, ferată, fluvială și maritimă pentru pasageri sunt închise din data de 30 martie.

La  data de 27 iulie, Guvernul Federației Ruse a anunțat redeschiderea frontierelor aeriene începând cu data de 01.08.2020. Redeschiderea se va realiza treptat, în funcție de acordurile bilaterale realizate între autoritățile aeronautice civile din Rusia și celelalte state. Nu există încă un termen concret pentru redeschiderea frontierelor aeriene cu Austria, Germania, Olanda, Portugalia, Spania, România, Ungaria, Polonia, Slovacia, Belgia, Franța, Luxemburg și Cehia.

Din 15 iulie, cetățenii străini care intră pe teritoriul Federației Ruse pe termen scurt, pe cale aeriană, folosind curse aeriene regulate, nu mai au obligația de a intra în carantină de 14 zile. Aceștia trebuie să prezinte la aterizare test de COVID-19 cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data sosirii pe teritoriul Federației Ruse. Documentul poate fi prezentat în limba rusă sau în engleză. În cazul în care nu există acest document, cetățenii străini au obligația de a se supune testului COVID-19 în termen de 72 de ore de la data sosirii în Federația Rusă.

Din 16 iulie, cetățenii străini și ruși care intră pe teritoriul Federației Ruse pe orice altă cale în afară de zboruri comerciale regulate și/sau pe termen lung, inclusiv pentru muncă sau studii, au obligația în continuare de a intra în carantină/autoizolare timp de 14 zile de la data sosirii. Persoanele vizate pot petrece perioada de autoizolare la domiciliu/reședință, în cazul în care aceasta se află în localitatea de intrare pe teritoriul Federației Ruse. În caz contrar, intră în carantină în spații special amenajate. Autoizolarea/carantina se monitorizează de autorități prin telemedicină și aplicații mobile. Încălcarea carantinei constituie infracțiune.

FINLANDA

În conformitate cu decizia Institutului finlandez de Sănătate Publică (THL), România a fost încadrată în grupul „țărilor roșii”, cu o incidență a cazurilor de Covid-19 de peste 25 la 100.000 de locuitori. Astfel, pasagerilor care sosesc din aceste „țări roșii” le sunt recomandate testarea la intrarea în Finlanda și, respectiv, carantina voluntară timp de 14 zile, la adresa de domiciliu sau reședință. Pasagerilor cu simptome vizibile le va fi impusă carantina timp de 2 săptămâni. Testările rămân voluntare, dar cei care refuză vor trebui să dea explicații unui medic prezent în aeroport.

Precizăm că începând de vineri, 7 august, la sosirea pe aeroportul Helsinki-Vantaa pasagerii curselor venite din țări cu risc ridicat de transmitere a virusului SARS-CoV-2 au fost direcționați către punctul de testare COVID 19, fiind testați în mod aleatoriu. Testarea este gratuită și nu este încă obligatorie, existând doar o recomandare fermă în acest sens.

IRLANDA

Cetățenii români care călătoresc în Irlanda direct din România sau dintr-unul din statele care nu sunt incluse în lista statelor exceptate de la restricțiile de călătorie, sunt obligați să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile.

La intrarea în Irlanda, toți pasagerii vor completa un formular de localizare (disponibil online sau distribuit de către compania aeriană sau compania de feribot cu care călătoresc), urmând a se izola pe o perioadă de 14 zile la adresa declarată.

Formularul de localizare este folosit de către autoritățile irlandeze pentru monitorizarea respectării izolării.

LETONIA

Guvernul de la Riga a decis ca, începând din 3 iunie, să permită intrarea în Letonia, fără obligația de autoizolare timp de 14 zile, a cetățenilor și rezidenților permanenți din statele care, pentru ultimele două săptămâni, înregistrează o incidență a cazurilor de COVID-19 de sub 16 la 100.000 de locuitori.

Pentru aducerea la îndeplinire a prevederii menționate, Centrul leton pentru Controlul și Prevenirea Bolilor publică în fiecare zi de vineri, pe site-ul său, situația cazurilor de COVID-19. Conform informațiilor disponibile la sursa indicată, cetățenii și rezidenții permanenți ai României care sosesc în Letonia trebuie să efectueze o perioadă de izolare de 14 zile de la intrarea pe teritoriul acestui stat.

Toate persoanele care intră pe teritoriul Letoniei venind din state unde rata de infecție cu COVID-19 este mai mare de 16 cazuri la 100.000 de locuitori sunt obligate să completeze formularul disponibil AICI

LIECHTENSTEIN

România a fost inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic privind infectarea cu COVID-19. Începând cu data de 8 august, ora 00:00, toate persoanele care s-au aflat pe parcursul ultimelor 14 zile pe teritoriul României trebuie ca, imediat după sosirea pe teritoriul Principatului Liechtenstein, să intre în carantină (autoizolare) la domiciliu sau la o altă locație potrivită pentru o perioadă de 10 zile.

Conform deciziei Oficiului Federal elvețian de Sănătate (Liechtenstein a preluat toate reglementările elvețiene din domeniu),  această măsură se aplică tuturor persoanelor care, în ultimele 14 zile, s-au aflat pe teritoriul unui stat cu grad ridicat de risc epidemiologic. Lista statelor cu grad ridicat de risc este actualizată periodic și poate fi accesată AICI.

Potrivit reglementărilor în vigoare, perioada de carantină (autoizolare) nu poate fi întreruptă ca urmare a unei testări moleculare negative pentru infecția cu COVID-19.

LITUANIA

Persoanele care sosesc din / au călătorit în ultimele 14 zile anterior intrării în Lituania în țări unde rata de infectare cu COVID-19 depășește valoarea de 25 de cazuri / 100.000 de locuitori – categorie în care se află și ROMÂNIA – vor trebui să:

Prezinte un test COVID-19 negativ (efectuat cu maxim 72 de ore înainte de sosirea în Lituania) și să se autoizoleze 14 zile din momentul intrării în țară.
Călătorii care sosesc în Lituania din străinătate, pe cale aeriană sau maritimă, se vor înregistra la Centrul Național de Sănătate Publică din Lituania (https://keleiviams.nvsc.lt/en/form) înainte de intrarea în țară. Cei care sosesc pe cale rutieră / feroviară vor trebui să facă acest lucru în termen de 12 ore de la sosire.

MALTA

Lista țărilor cu cod epidemiologic portocaliu a fost actualizată și a intrat în vigoare la data de 4 septembrie. România și Spania (Barcelona, Girona și Madrid) se mențin pe listă, fiind adăugată și Tunisia.

Începând cu data de 21.08.2020, pasagerii care sosesc din România, Bulgaria și Spania (Barcelona, Girona și Madrid) trebuie să prezinte, înainte de îmbarcare, un test molecular (tip RT-PCR) negativ pentru infecția cu COVID-19. Testul trebuie efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcare. Pasagerii care, la sosirea în Republica Malta, nu vor prezenta acest test, vor fi supuși unui test molecular (tip PCR) pentru depistarea infecției cu COVID-19 în Aeroportul Internațional din Malta, fiind necesară izolarea până la obținerea rezultatului.

Persoana în cauză nu trebuie să achite contravaloarea testului, însă va suporta costurile generate de izolarea obligatorie până la obținerea acestuia, precum și toate cheltuielile asociate carantinării în cazul unui rezultat pozitiv. Perioada de carantină depinde de evoluția bolii, autoritățile malteze neprevăzând un anumit termen în acest sens.

Aeroportul din Malta pune la dispoziție condițiile de călătorie dinspre și înspre statele cu care operează zboruri AICI.

La intrarea pe teritoriul maltez este necesară completarea a 2 formulare, disponibile AICI.

MONACO

Orice persoană, indiferent de naționalitate, care dorește să intre în Principatul Monaco și sosește dintr-o țară din afara Spațiului European sau dintr-o țară din Spațiul European în care s-au înregistrat peste 60 de cazuri la 100. 000 de persoane pe săptămână (în conformitate cu harta publicată AICI, sunt vizate zonele de culoare roșie și portocaliu închis) trebuie să contacteze obligatoriu Centrul de apel COVID-19 (telefon +377 92.05.55.00, program 9:00-17:00, de luni până vineri, sau prin transmiterea unui e-mail pe adresa [email protected]) la sosirea pe teritoriul acestui stat și să furnizeze informațiile următoare:

nume și prenume;
naționalitate;
domiciliu sau adresa din Principatul Monaco;
situația profesională;
țara de plecare;
data plecării/ data sosirii;
număr de telefon;
adresa de e-mail.

Persoanele care sosesc din zonele vizate trebuie să prezinte un test molecular negativ (tip PCR) pentru infecția cu COVID-19, realizat în țara de plecare cu cel mult 72 de ore înainte de sosirea în Principatul Monaco.

MUNTENEGRU

Intrarea în Muntenegru este permisă cetățenilor străini, cetățenilor muntenegreni și cetățenilor străini cu drept de ședere în Muntenegru în următoarele condiții:

Fără restricții suplimentare dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
- este rezident al unei țări incluse pe ″lista verde″ sau, anterior sosirii în Muntenegru, a avut o ședere de minim 15 zile într-un stat inclus pe ″lista verde″;
- cu 15 zile înaintea sosirii în Muntenegru  nu a avut rezidența/nu a călătorit într-un stat care nu este inclus pe ″lista verde″, cu excepția tranzitului (fără oprire și dovedit prin datele de intrare/ieșire certificate prin ștampila poliției de frontieră); ″lista verde″ include statele membre UE și alte state specificate de Institutul de Sănătate Publică din Muntenegru (lista)
- în baza unui test negativ molecular tip PCR pentru SARS-CoV-2 sau rezultat pozitiv pentru testul anticorpi la SARS-CoV-2 clasa IgC prin test ELISA, care să nu fie mai vechi de 72 ore la momentul intrării în Muntenegru, pentru rezidenții statelor de pe ″lista galbenă″: Albania, Bosnia și Herțegovina, Canada, Israel și Singapore, Statele Unite ale Americii, Serbia, Macedonia de Nord; obligativitatea deținerii unui test nu se aplică copiilor cu vârsta mai mică de 5 ani.
- Începând cu 6 iulie, toate persoanele care sosesc în Muntenegru din Serbia vor fi plasate în carantină instituționalizată; această prevedere nu se aplică în cazul tranzitului prin Serbia, cu condiția ca acest tranzit să se facă în cursul aceleiași zile de la data intrării; recomandăm ferm cetățenilor români ca accesul în Muntenegru să se facă în baza pașaportului valabil, pentru a putea face dovada datelor de intrare/ieșire și să tranziteze Serbia fără opriri;

NORVEGIA

România se află, la acest moment, pe lista statelor europene pentru care se menține obligația intrării în carantină / izolare la domiciliu la sosirea în Norvegia.

Persoanele care nu au rezidență permanentă în Norvegia trebuie să prezinte la sosire documente din care să rezulte șederea continuă, pe durata celor 10 zile de carantină / izolare, la o adresă înregistrată din Norvegia sau rezervare de cazare / aranjament de închiriere a unui spațiu (poate fi sub forma de email sau SMS, din care să rezulte cu claritate rezervarea).

Amintim că din data de 16 martie, la frontierele terestre sunt introduse controale extinse, această măsură fiind prelungită până la data de 16 noiembrie. Toate punctele de trecere a frontierei de pe teritoriul norvegian sunt deschise.

POLONIA

În cursul zilei de 31 august, autoritățile poloneze au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Polone, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, România a fost inclusă pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut, cursele aeriene către/dinspre România fiind suspendate temporar, începând cu data de 2 septembrie.

Măsura suspendării curselor aeriene se aplică pentru toate statele incluse pe lista țărilor cu risc epidemiologic crescut și este valabilă până la data de 15 septembrie, urmând să fie reevaluată în funcție de evoluțiile epidemiologice.

Persoanele care călătoresc în Republica Polonă dintr-un stat membru UE, precum şi din Regatul Norvegiei, Confederația Elvețiană, Republica Islanda şi Principatul Liechtenstein, pot intra în continuare în acest stat fără restricții sau măsuri speciale precum carantină obligatorie/autoizolare.

REGATUL ȚĂRILOR DE JOS

Din data de 9 iulie, tuturor cetățenilor care se deplasează din România în Olanda li se recomandă ferm auto-izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile din momentul intrării pe teritoriul Regatului Țărilor de Jos.

România continuă să fie inclusă în zona de risc ridicat (zona portocalie) pentru care se recomandă evitarea călătoriilor cu excepția celor strict necesare. Informații actualizate suplimentare privind România se găsesc AICI.

SERBIA

La data de 14 august, autoritățile sârbe au publicat decizia pentru revizuirea condițiilor de intrare și tranzit în Republica Serbia pentru cetățenii străini provenind din România, Bulgaria, Croația și Macedonia de Nord. Conform noilor prevederi, începând cu data de 15 august, ora 00.00, accesul cetățenilor străini care intră pe teritoriul Republicii Serbia din România, Bulgaria, Croația sau Macedonia de Nord este permis doar cu prezentarea unui test molecular negativ (PCR) pentru infecția cu COVID-19, nu mai vechi de 48 de ore, efectuat în laboratoare acreditate la nivel național.

SLOVACIA

România este considerată ţară de risc, sub aspectul situaţiei epidemiologice privind pandemia Covid-19. Astfel, cetăţenii români care sosesc în Slovacia trebuie să intre în izolare la reşedinţa temporară (hotel, unitate de cazare etc.) şi să efectueze un test RT PCR pentru Covid-19, în Slovacia, după a 5-a zi de izolare. Dacă testul este negativ, îşi pot continua programul.

Dacă nu prezintă simptome de infecţie (situaţie asimptomatică), pot ieşi din izolare după a 10-a zi de izolare, fără a efectua testul RT PCR pentru Covid-19.

Slovacia nu acceptă teste pentru Covid-19 efectuate în alte state. Testul trebuie să fie efectuat în Slovacia, după a 5-a zi de izolare la reşedinţa temporară (hotel, unitate de cazare etc.).

SLOVENIA

Autoritățile slovene mențin măsurile privind condițiile de intrare pe teritoriul R. Slovenia intrate în vigoare la 31 iulie, când România a fost inclusă pe „lista roșie” a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, alături de alte 73 de țări/teritorii. Astfel, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Slovenia provenind dintr-o țară aflată pe „lista roșie” sunt plasate obligatoriu în carantină pentru o perioadă de 14 zile.

UCRAINA

În funcție de situația cazurilor active de COVID-19, statele au fost împărțite în două categorii: cu risc epidemiologic crescut (roșu), cu risc epidemiologic scăzut (verde). În prezent, potrivit evaluării autorităților ucrainene, România se află pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat – categoria roșie.

Persoanele care au drept de intrare în Ucraina și sosesc dintr-un stat aflat în categoria roșie, inclusiv România, sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din categoria roșie și intenționează să călătorească în Ucraina, vor intra în carantină timp de 14 zile. Alternativ carantinei, există varianta autoizolării la domiciliu, dacă cetățenii români care ajung în Ucraina consimt acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei, “Activ de acasă / Дій вдома”(pentru a utiliza aplicația este necesară o cartelă SIM cu număr de UA +380….).

Excepții privind măsura carantinării/autoizolării la domiciliu (dacă nu există niciun motiv de a considera că aceştia au fost în contact cu persoanele bolnave de COVID-19):

–  persoanele care, în ultimele 14 zile, s-au aflat pe teritoriul unor state din categoria verde;

–  copii cu vârsta sub 12 ani;

– conducătorii autovehiculelor de transport marfă, membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime și fluviale și echipajelor de tren;

–  personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanțelor organizațiilor internaționale, acreditate în Ucraina, precum și membrii de familie ai acestora;

–  persoanele care transportă celule stem pentru transplant;

–  persoanele care provin din statele incluse pe lista roșie dacă, după trecerea frontierei de stat a UA, efectuează o testare pentru COVID-19, prin metoda PCR, în cadrul unui laborator autorizat sau dacă prezintă, la momentul trecerii frontierei, un test de tip PCR, cu rezultat negativ, efectuat în ultimele 48 de ore. Pentru persoanele care optează să efectueze testul PCR ulterior trecerii frontierei de stat, lista laboratoarelor autorizate din Ucraina poate fi consultată accesând pagina web a Centrului de Sănătate Publică din UA – https://www.phc.org.ua/.

Lista statelor care fac parte din categoria roșie și verde poate fi consultată pe site-ul Ministerului Sănătății al Ucrainei, accesând link-ul: https://moz.gov.ua/koronavirus-2019-ncov, secțiunea “Date actualizate privind COVID-19 / АКТУАЛЬНІ ДАНІ ПО COVID-19”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță, la Național TV. Foto: Facebook
BREAKING NEWS
Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel