Colegiul Medicilor, concluziile anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Cătălina Poiană: Toată această situație dramatică zdruncină profund încrederea în actul medical și în corpul medical

Spitalul Sfantul Pantelimon - Foto: Freepik @yganko
Colegiul Medicilor din București a transmis concluziile anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon, în cazul morților suspecte. "Nu a existat ideea că echipa medicală nu a făcut tot ce putea mai bine pentru pacient".

Colegiul Medicilor din Bucureşti a prezentat concluziile anchetei derulate la Spitalul Sf. Pantelimon din București.

Vă reamintim că un asistent medical de la Spitalul Sf. Pantelimon a lansat mai multe acuzații la începutul lunii aprilie, potrivit cărora, în secție ATI a spitalului au murit 17 pacienți cărora le-ar fi fost redusă doza de Noradrenalină, medicament ce îi ține în viață pe bolnavii intubați.

În acest caz au fost declanșate patru anchete la Spitalul Sf. Pantelimon: Ancheta Corpului de Control al ministrului Sănătății, Ancheta internă a spitalului, Ancheta Colegiului Medicilor din București, Ancheta procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti şi a poliţiştilor de la Serviciul Omoruri, care au deschis dosar penal în acest caz.

Astfel, Lucian Negreanu, vicepreședintele Colegiului Medicilor din București, susține că: "nu a existat nicio clipă, nici documentată, și nici din afirmațiile medicilor, vreo dovadă că s-a intervenit nemedical asupra medicației pe care o aveau pacienții" și că "nu a existat la vreunul din cazuri ideea că echipa medicală nu a făcut tot ce putea mai bine pentru pacienți".

"În unele dintre aceste cazuri s-au făcut niște eforturi supraomenești, iar echipele medicale au făcut tot ceea ce ținea de ele.

Mortalitatea într-o secție ATI ține de o multitudine de lucruri. Am văzut niște doctori epuizați, care și-au făcut treaba cum au putut mai bine și asupra cărora planează aceste acuzații. Niciunul dintre doctori nu a avut o eroare în a administra sau prescrie dozele", a declarat Lucian Negreanu, vicepreședintele Colegiului Medicilor, care coordonează Departamentul Jurisdicție profesională și litigii din cadrul Colegiului.

"În absolut toate cele 17 cazuri nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoalele medicale sau că cineva ar fi făcut vreun act deliberat de a suprima sau a reduce, în scop criminal, un astfel de drog", a completat Liana Pleș, președintele Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor București.

Mai mult, Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Capitală a subliniat că se așteaptă și rezultatele anchetei Parchetului și susține că, Colegiul Medicilor București "nu se antepronunță în acest caz", dar că "în cazul în care și ancheta Parchetului va stabili că nu a fost vorba despre greșeli medicale, Colegiul Medicilor va fi intransigent cu persoana care a lansat aceste acuzații".

"Considerăm că în condițiile în care actul medical se dovedește unul corect, este responsabilitatea noastră față de corpul medical și față de familiile pacienților să facem public acest lucru. Este o cercetare disciplinară făcută cu toată responsabilitatea. (...) Toată această situație dramatică pe care o trăim de o lună zdruncină profund încrederea în actul medical și în corpul medical, iar acest lucru este mai mult decât regretabil. Aici, la Colegiul Medicilor București, susținem medicii care își desfășoară activitatea cu devotament și cu empatie", a mai spus Cătălina Poiană.

"Au fost analizate documentele, care însumează mai mulți metri cubi de foi de observație. Au fost 17 decese într-o secție de 25 de paturi. Rolul nostru și al dumneavoastră este să aducem adevărul la lumină”, au mai spus reprezentanții Colegiului Medicilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

scobitori - FOTO: Freepik @wirestock
EXCLUSIV

Crossuri externe

pixel