Ai auzit de "grounding"? Noua tehnică...
„Există o lege a reversibilului. Trebuie să înțelegem în primul rând că din ceea ce avem trebuie să știm cum să folosim. Pentru că există oameni foarte risipitori, care nu știu valoarea banului sau care îl câștigă foarte ușor și, la fel, banul câștigat ușor se va pierde ușor. Cel care nu-i are deja se întreabă ce trebuie să facă. Primul lucru pe care trebuie să-l face este să nu pleci cu negație: „Nu am bani!” Banul nu va veni la unul care se vaită. Dar, dacă eu mă programez să-mi fie bine, să aduc banii în viața mea, trebuie să fac un lucru simplu. Spui: Am tot ce-mi trebuie ca să fac tot ce-mi place și am tot ce-mi place ca să fac tot ce-mi trebuie”, a arătat Numerologul Mihai Voropchievici, la Antena 3.
Dar asta nu e suficient, trebuie să repeți fraza timp de 9 zile, dimineața și seara.
„În momentul în care spui asta, de nouă ori dimineața, înainte de a te da jos din pat și de nouă ori seara, timp de nouă zile, pentru că „nouă” este cifra perfectă a Universului, noi nu facem altceva decât să aducem în viața noastră forța gândului.
În momentul în care începem să primim abia atunci să înțelegem că există o lege a banului, ca să circule banul: dăruiește și vei primi. Iar când începi să ai bani învață să-i pui pe căprării, cum spunea bunica, adică de la valorea cea mai mică în portofel sau în ce îi ții până la cea mai mare. Banii trebuie iubiți, dar nu să-i adorați”, a spus Mihai Voropchievici.
Cum își confecționezi propriul talisman care să-ți aducă noroc în bani, aflați AICI:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Ai auzit de "grounding"? Noua tehnică...
Vești revoluționare pentru pacienții...
Probiotice, prebiotice și sănătatea...
A început cu un simplu obicei...
Dispozitivul care poate depista...
La Buzău, se caută specialişti pentru...
Ne credem mai protejați ca niciodată,...
Ce se întâmplă în creier dacă te trezești devreme. Un neurolog...