Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu, a spart toate miturile şi a clarificat influenţa ascendentului în viaţa noastră. Vezi mai jos ce înseamnă fiecare ascendent în parte.
"Și eu, când am început să studiez astrologia, am citit despre faptul că de la 30 de ani suntem mai degrabă semnul ascendentului decât zodia. Și am crezut atunci. Dar cu timpul, după ani și ani de practică, mi-am dat seama că nu este adevărat. Așa că vin cu o nouă perspectivă asupra acestui subiect.
Și îmi permit să spun că ascendentul este important încă din momentul nașterii, de la prima respirație. Iar el ne arată în mare cum ne percep cei din jurul nostru, adică prima impresie. Oamenii văd prima dată ascendentul și pe urmă își dau seama de zodia noastră.
Din punct de vedere teoretic, ascendentul este semnul zodiacal care se afla la orizontul estic în momentul nașterii. Adică în ziua și ora nașterii. Că una este să te naști la București, și alta este să te naști în Honolulu. Deci ne trebuie longitudinea, latitudinea si fusul orar. Pământul se învârte în jurul axului propriu (nu, nu este plat cum vor unii să ne facă să credem) și în funcție de locul unde ne naștem pe această planetă, vedem o zodie la est. Zodiacul este un cerc cu cele douăsprezece semne. Cum Soarele răsare la est, cei care se nasc în momentul răsăritului, vor avea aceeași zodie cu ascendentul.
Până în jurul vârstei de 30 de ani, noi funcționăm pe pilot automat, dar pe urmă ne dăm seama de cine suntem(zodia) și de cum ne-am construit (ascendentul)".
Mai pe scurt, ascendentul este fațada pe care ne-o construim de-a lungul vieții", a declarat astrologul Astrosens.ro, Daniela Simulescu.
Ce semnifică ascendent în fiecare zodie:
Ascendent în BERBEC
Omul cu ascendentul în Berbec e foarte energic, vrea să se mişte, e exploziv, impulsiv, încăpăţânat, dar tot timpul vrea lucruri, e neobosit, are foarte multă energie. O persoană cu un ascendent în Berbec s-ar putea să te obosească la prima vedere extraordinar de mult. Un ascendent în Berbec întotdeauna va avea anumite detalii care să iasă în evidenţă, pe care tu să le vezi.
Ascendent în TAUR
Ştiţi că persoanele cu ascendentul în Taur ni se par lente, molcome, foarte liniştite, cu nevoie de confort. Chiar dacă persoana respectivă este Berbec, la prima vedere zici ce persoană blândă, liniştită, calmă, cu simţ estetic. Ni se pare, este prima fază. Pentru că cei cu ascendentul în Taur au învăţat de-a lungul vieţii să îşi construiască o faţadă care să exprime nevoia de confort şi de siguranţă. Şi tu ştii când vei interacţiona cu o asemenea persoană că nu poţi să faci lucrurile pe repede înainte pentru că nu îşi permite lucrul acesta. Constructul său este unul pas cu pas.
Citește continuarea pe Astrosens și află ce semnifică ascendentul celorlalte zodii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...