Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Alexandru Arșinel a murit. Alexandru Arșinel s-a stins din viață la vârsta de 83 de ani. Fiul său, Bogdan, a confirmat informaţiile pentru Fanatik. Actorul se confrunta cu probleme cardiace.
"În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe.
Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă.
Conducere Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească", a transmis Spitalul Universitar de Urgență București.
La începutul lunii septembrie, actorul Alexandru Arşinel a fost internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de fond, au declarat pentru atunci surse medicale. Era internat în secţia de chirurgie plastică a unităţii sanitare, pentru îngrijirea rănilor de la nivelul pielii.
”Nu este vorba despre o agravare a bolii de fond, ci doar despre aceste complicaţii la nivelul pielii”, declarau surse medicale, adăugând că actorul va mai rămâne în spital pentru îngrijiri.
Ulterior, Alexandru Arșinel a fost transferat în secția ATI, potrivit unui comunicat transmis de Spitalul Universitar:
"Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit, cauzate de repaosul prelungit la pat. Având în vedere istoricul medical și pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secția de ATI".
Alexandru Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939, Dolhasca, Baia, azi Suceava și a fost un actor român de comedie, care a contribuit la teatrul de revistă, televiziune și film.
Alexandru Arșinel a fost director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București.
Pe ecran, Alexandru Arșinel era cunoscut pentru parteneriatul cu Stela Popescu, cu care a jucat în filme și piese de teatru celebre.
Alexandru Arșinel se confruntă cu mai multe probleme de sănătate.
Recent Alexandru Arșinel a fost internat într-un centru de recuperare, iar apropiații lui ar fi oferit detalii despre starea sa de sănătate, spunând că "nu este bine deloc".
"Nu este bine deloc. Are dificultăți în vorbire, dar și la coordonare. După tratamentul de la clinică se simte mai bine. El nu-și mai dorește să se tot interneze și să se externeze în spital. Colegii săi de la teatru se interesează des de starea sa de sănătate", ar fi declarat o sursă din apropierea actorului pentru playtech.ro.
"Nu sunt în regulă, nu mă simt bine, ci doar atât cât este suportabil. Sau atât cât să dau speranțe. S-au adunat mult prea multe. Controlul asupra organismului meu nu-i ok, nu mă simt în putere, nu-l pot controla așa cum aș vrea. Am suportat multe transformări. Și operație pe cord, și transplant de rinichi, s-au adunat prea multe. Sper să nu mă mai întorc în spital", a mai spus Alexandru Arșinel, acum ceva timp.
"L-am internat pe tata în urmă cu câteva zile la un cămin specializat pe probleme locomotorii, din apropierea Bucurestiului. Tata are niște escare la călcâie și nu se mai poate deplasa. Am decis că e mai bine așa pentru a începe procesul de vindecare și de a se recupera locomotor", a dezvăluit Cristian Arșinel, fiul actorului, în această vară.
Mai mult, fiul îndrăgitului actor a adăugat faptul că mental, Alexadru Arșinel este bine, însă nu mai are aceeași stare de bine ca pe vremuri. Acesta a dezvăluit și pentru cât timp va rămâne actorul internat.
"Mental, tata e bine, recunoaște lumea din jur și vorbește. Însă nu mai glumește ca pe vremuri. Nu știm cât va rămâne internat, cât va fi necesar pentru recuperarea sa. Mama a rămas acasă!", a adăugat fiul actorului.
"Îmi doresc ce mi-ați dorit voi, adică să fiu nemuritor. Îmi doresc să fim câteva minute împreună, că dacă facem asta înseamnă că sunt nemuritor. Îmi doresc ca teatrul meu, Constantin Tănase, să fie nemuritor, să nu aibă sfârșit.", a mai spus marele actor.
Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital în luna noiembrie și a fost suspus unor intervenții la inimă.
Medicii i-au montat actorului un stent și un stimulator cardiac. Chiar dacă operația a fost un real succes, starea actorului încă nu este prea bună. Alexandru Arșinel spune că a rămas cu sechele dar speră ca în câteva luni să fie mai bine din punct de vedere al sănătății. Marele actor așteaptă cu nerăbdare să poată urca din nou pe scenă.
“Am rămas cu niște sechele, dar sunt optimist. Am avut acele intervenții chirurgicale pe inimă, nu a fost chiar simplu, iar acum mă resimt. Dar lucrurile vor fi bune, cred că în câteva luni va fi ceva mai bine. E important că operația a reușit, că acum sunt mai bine decât înainte și că starea mea de sănătate se îmbunătățește. V-am spus, am niște sechele, dar nu sunt grave și am motive să cred că medicii nu au greșit când mi-au spus că voi fi bine. Am avut parte de niște medici minunați”, a spus, Alexandru Arșinel.
Actorul făcea recuperare medicală de două ori pe săptămână. Acesta era ajutat de către personalul medical pentru a face exerciții fizice.
Ceea ce își dorea foarte mult Alexandru Arșinel era ca în două, trei luni să poată urca din nou pe scenă, deoarece nu se gândea încă să se retragă din lumina reflectoarelor. Își dorea mult să mai poată fi în fața publicului.
“O să mai dureze două, trei luni până mă întorc. Dacă mă mai întorc pe scenă, pentru că primarul ăsta (n.r. Nicușor Dan) nu e prea interesat de noi, de cultură. El m-a și dat afară, dar sper că o să mai joc. Am petrecut o viață pe scenă, nu vreau să renunț încă la asta. Sper că se vor schimba lucrurile și mă voi putea întoarce”, a mai spus actorul.
În urmă cu mai mulți ani, Alexandru Arșinel a suferit și un transplant de rinichi.
Marele actor a apărut în mai multe poze ce au fost publicate pe internet, după ce a fost decorat cu Ordinul „Crucea Bucovinei, alături de Vasile Muraru. Aceasta este cea mai înaltă distincție pe care o poate oferi Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
"Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților o delegație a Arhiepiscopiei condusă de Preacucernicul Părinte Constantin Oprea, consilier cultural, s-a deplasat la București pentru a conferi domnului Alexandru Arșinel, fiu al eparhiei noastre și domnului Vasile Muraru, Director al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București cea mai înaltă distincție eparhială, Ordinul „Crucea Bucovinei”, întrucât aceștia au contribuit major la scena teatrului românesc, televiziune și film, înscriindu-se în panoplia marilor actori români, dar și ca cei care au susținut Biserica prin diferite intervenții ale domniilor lor în public în decursul timpului, „văzând lucrarea plină de râvnă întru promovarea dreptei credințe și cultivarea valorilor neamului strămoșesc și prețuind roadele pe care această lucrare le are în sânul comunității creștine” (text gramată Crucea Bucovinei).," este mesajul transmis de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
În fotografiile postate de Arhiepiscopie, îndrăgitul actor, în vârstă de 83 de ani, pare extrem de slăbit, semn că problemele de sănătate și-au pus foarte mult amprenta asupra fizicului său. Acestea stă, de asemenea, într-un scaun cu rotile, care arată faptul că îi este extrem de greu sau poate chiar imposibil să se deplaseze. Alexandru Arșinel a încercat să schițeze un zâmbet subtil, chiar dacă se vede cu ochiul liber că acesta nu este deloc într-o formă fizică bună.
Alexandru Arșinel a fost încurajat de mama sa pentru a se prezenta la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator.
A fost prima sa întâlnire cu divertismentul și cu Televiziunea în primul sediu al TVR din strada Molière, fapt ce avea să fie o dragoste reciprocă, la prima vedere, care a durat de peste 60 de ani. La absolvirea facultății, promoția 1962 - Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei - pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar.
În 1964, dă concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tănase”, joacă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu - Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin - Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă și face cuplu pe scenă cu Stela Popescu, dând viață cupletelor scrise de Puiu Maximilian, iar din 1998 a devenit directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”.
Are o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim:
- Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă (2000);
- Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor - "Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004),
- Premiul pentru spectacolele de musical acordat la Gala Premiilor revistei 'Actualitatea Muzicală' a UCMR (2008),
- Premiul de Excelență la Gala Premiilor „Confidențial”pentru Management și pentru întreaga carieră artistică (2009, 2010),
- Premii de Excelență și Premii Speciale la mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP, Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” la Gala Celebrităților Anului 2010,
- Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România “pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său” (2010),
- Premiul Special și Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012),
- Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes și pentru activtatea desfășurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.
Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” - 1962, „Cerul începe la etajul trei” - 1967, Ultimele zile ale verii (1976), 'Ana și hoțul" - 1981, 'Ca-n filme - 1983, Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), În fiecare zi mi-e dor de tine' - 1987, 'Miss Litoral - 1990, 'Băiatul cu o singură bretea-1991, 'A doua cădere a Constantinopolului - 1994, 'Paradisul în direct' - 1997, ”Sexy Harem Ada-Kaleh” - 2001, ”'Războiul sexelor', 2007 - 2008 sau 'Toată lumea din familia noastră' - 2012. A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.
A înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultură”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Căsătorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, "Femeile care ucid bărbații" de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.
A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale - 'Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță' sau 'La mulți ani viață!'. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones (cântăreț) sunt cele mai dragi sufletului său și le interpretează mereu în spectacolele de la Savoy și nu numai. Alexandru Arșinel declara că, dacă s-ar fi născut în SUA, ar fi devenit un al doilea Frank Sinatra. 'Îl haleam pe Sinatra!” – mărturisea artistul într-un interviu. „Am un timbru mai frumos ca al lui. Mă asemăn cu Nat King Cole și cu Dean Martin, pe care i-am considerat cei mai mari. Când e vorba de cântat, chiar mă laud. Sunt bun! (…) Eu îmi găsesc un refugiu extraordinar în cântec. Mă retrag în mine, trăiesc la maximum fiecare piesă și cânt cu ochii închiși.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...