ALERTĂ! Măști NECONFORME, aflate pe piață

Maștile de protecție
Trei alerte pentru măști neconforme au ajuns la ANPC, prin sistemul RAPEX.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a primit, prin sistemul RAPEX, trei alerte pentru măşti neconforme aflate pe piaţă, emise de autorităţile din Luxemburg, Italia şi Letonia, a scris, pe Facebook, Paul Anghel, director general în cadrul instituţiei.

"Alerta RAPEX emisă de Luxemburg: produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către organismul relevant. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele privind sănătatea şi siguranţa şi să nu fie protejat în mod corespunzător atunci când nu este combinat cu măsuri suplimentare. Nu respectă regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie", a precizat Anghel.

În ceea ce priveşte alerta emisă de Italia, este vorba despre o mască de protecţie cu retenţie insuficientă de particule. O cantitate excesivă de particule sau de microorganisme poate trece prin mască, sporind riscul de infecţie în cazul în care nu este combinată cu măsuri de protecţie suplimentare.

Alerta emisă de Letonia precizează că produsul neconform promovează un potenţial de protecţie împotriva particulelor virale, dar capacitatea sa de filtrare nu a fost certificată de un organism european relevant. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149, notează agerpres.ro.

Sistemul RAPEX reprezintă un sistem de schimb rapid de informaţii privind produsele periculoase între Comisia Europeană şi Statele Membre ale Uniunii Europene. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel