Al șaptelea deces în urma incendiului de la Matei Balș: o femeie de 67 de ani

Deces,
Încă un deces a fost înregistrat în urma incendiului de la Institutul „Matei Balș”. Este cel de-al șaptelea deces.

Al șaptelea deces în urma incendiului de la „Matei Balș” se pare că a fost înregistrat, este vorba despre o femeie de 67 de ani, care a fost transferată într-un alt pavilion de la aceeași unitate medicală, notează Antena 3.
Medicii legişti urmează să efectueze necropsia femeii pentru a afla cauza exactă a morţii.
Până în prezent, bilanţul incendiului de la spital a ajuns la şapte morţi.

Incendiul a izbucnit acum două zile, în jurul orei 5 dimineața, făcând patru victime în prima fază, găsite carbonizate. O a cincea persoană a murit la scurt timp, la spital, iar cea de-a șasea, a încetat din viață ieri.

Anchetatorii spun că este posibil ca după izbucnirea incendiului să fi avut loc două explozii a unor butelii de oxigen. Deocamdată este doar o supoziție.

Mai mulţi medici, asistente, infirmieri şi brancardieri au fost chemaţi la audieri sâmbătă dimineață, după ce, vineri, doar cinci persoane au fost audiate. Tot vineri, oamenii legii au ridicat de la spital mai multe documente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel