Adela Popescu, fericită și stresată din cauza nașterii și a COVID: am niște complicații la coloană

Vedeta TV Adela Popescu a declarat la emisiunea ”Vorbește lumea” că este stresată de COVID și își face griji legate de nașterea celui de-al treilea băiețel.

Vedeta TV Adela Popescu va deveni în scurt timp mamă pentru a treia oară. Aceasta a mărturisit la emisiunea TV ”Vorbește lumea” că o sperie nu numai nașterea celui de-al treilea băiețel, dar și COVID.

”Mă gândesc o dată la naștere, asta mă sperie foarte tare, mă sperie povestea cu virusul Covid și mă mai sperie felul în care voi gestiona afecțiunea pe care o pot oferi celor trei copii. E nevoie de o foarte bună organizare”, spus Adela Popescu.

Potrivit sursei citate, vedeta suferă o serie de complicații la coloana vertebrală care intensifică durerea.

”Eu am niște complicații la coloană, astfel încât când copilul coboară se așează pe niște terminații nervoase ale coloanei. Deci mie când îmi începe travaliul eu nu am doar durere pe contracție, eu am o durere constantă ca atunci când cineva îți apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracție. Și atunci de exemplu cum am stat la Alexandru 10 ore în travaliu, la Andrei 5, acum nu știu cât voi sta, dar oricum sunt un infern (n.red orele de travaliu) pentru că durerea e foarte mare”, a mărturisit Adela Popescu.

Citește mai mult pe Spectacola.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel