Zeci de copii au ajuns în weekend la spital, din cauza invaziei de căpușe în București

Sezonul căpușelor
Doar la Spitalul Grigore Alexandrescu, în 24 de ore, s-au prezentat 58 de copii mușcați de căpușe. Dezinsecția trebuia început în martie, dar nici acum n-a pornit. 

În weekendul trecut, doar la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală s-au prezentat 58 de copii cu mușcături de căpușă într-o singură zi.

Căpușele (specii adaptate unor biotopuri variate, întâlnindu-se în locuri ierboase, regiuni cu arbuști, păduri mixte și de foioase, terenuri umede, așezări lângă ape) - pot transmite la animale și oameni, prin mușcătură, o serie de boli virotice, bacteriene și parazitare, precum: babesioza, encefalita de căpușe, boala Lyme (borelioza Lyme), Tularemia, febra Q, anasplamoza etc. 

Medicii spun că riscurile unei mușcături sunt grave, dacă depistați acest lucru trebuie să ajungeți de urgență la cel mai apropiat spital.

Împotriva mușcăturilor de căpușe există și vaccin. Vaccinarea se poate face fără nici un fel de probleme numai că nu este susținută de programul național de imunizare, deci părinții care vor trebuie să își protejeze copii trebuie să plătească din buzunar vaccinul.

Măsuri de protecție împotriva mușcăturii de căpușe:

• când faceți o drumeție sau ieșiți la iarbă verde, purtați haine deschise la culoare (pe care se vor observa mai ușor eventualele căpușe), pantaloni lungi cu elastic jos sau introduși în șosete, bluze cu mânecă lungă, șapcă și, eventual, mănuși. E de preferat să folosiți încălțăminte fără orificii sau decupaje – pantofi sport în loc de papuci, sandale.

• evitați să treceți prin tufișuri sau zone cu iarbă înaltă. Folosiți pături pentru picnic deschise la culoare, folosiți plase anti-insecte/folie de protecție când dormiți în aer liber sau în cort.

• se pot folosi substanțe de tipul spray, loțiuni, unguente care previn infectarea cu căpușe. Acestea se pot aplica pe piele sau pe haine (conform indicațiilor de utilizare) și pot fi achiziționate din farmacii. Atenție! În cazul copiilor se pot utiliza doar produse adecvate vârstei lor.

• după activitățile în aer liber, inspectați în întregime cu atenție corpul dumneavoastră, al copiilor și blana animalelor care v-au însoțit.

• faceți un duș când vă întoarceți din excursie sau de la picnic. Căpușele pot sta pe piele chiar și câteva ore fără să se atașeze, așadar e posibil să scăpați de cele nefixate.

• dacă locuiți la curte, îngrijiți cu mare atenție grădina, spațiile de depozitare, pereții casei – mai ales eventualele crăpături apărute. Curățați corespunzător tufișurile, îndepărtați frunzele uscate, tundeți periodic iarba, depozitați lemnele în locuri expuse la soare.

• este foarte important să deparazitați extern, conform indicațiilor medicului veterinar, animalele din gospodărie. În general, câinii ținuți în curte necesită deparazitare externă lunară.

• persoanele care desfășoară activități în zone frecvent populate de căpușe sau în ferme de animale, vor purta echipamente specifice de protecție.

• nu tratați cu indiferență mușcătura de căpușă! Căpușele trebuie îndepărtate în întregime imediat ce sunt descoperite. Îndepărtarea corectă și completă a căpușelor se poate efectua doar de către personal medical calificat! Pentru orice suspiciune de boală adresați-vă medicului!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Dr. Doru Negru
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel