Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
El a spus că investiţia, estimată la 3 milioane de euro, va fi o secţie modernă, cu parter şi trei etaje, ce va dispune de un număr de 50 de locuri, cu saloane care vor fi dotate cu unul, două sau trei paturi şi grup sanitar propriu, notează Agerpres.
Totodată, noua secţie va avea un compartiment de îngrijiri paleative cu zece paturi.
"Este o nevoie foarte mare pentru aşa ceva, iar Secţia de Boli paleative existentă nu face faţă acum. Vom avea şi ambulatoriu propriu modern. Aici vin circa 20.000 de pacienţi pe an, unii dintre ei de mai multe ori. (...) Vom avea o recepţie, un triaj pentru cei care vin să se interneze sau la analize, o sală de aşteptare cu 50 de locuri, un cabinet de consultaţii şi unul psihologic", a spus Flutur.
De asemenea, la ultimul nivel al clădirii se vor construi cel puţin 12 garsoniere pentru pacienţii care ajung la tratamente.
Potrivit lui Flutur, se preconizează ca lucrările de construcţie să demareze în primăvara anului viitor.
În context, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat că investiţia se va realiza din fondurile proprii şi de la bugetul CJ Suceava.
În proximitatea Secţiei de Oncologie a SJU Suceava se construieşte Centrul de radioterapie oncologică, investiţie ce ar putea fi finalizată până în anul 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...