SANITAS: Legea carantinei și a izolării transformă în sclavi și inchizitori angajații din sistemul sanitar

Medic
Reprezentanții Federației SANITAS spun că Legea privind instituirea măsurilor de carantină și de izolare în situații de risc epidemiologic transformă personalul medical în sclavi față de sistem și inchizitori față de oamenii pe care-i tratează. 

„Federația SANITAS a urmărit cu interes și stupoare, în ultimele 3 zile, traseul LEGII privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic! Interesul nostru este relativ, în principal, la următoarele aspecte, devenite deosebit de grave pe parcursul ultimelor 4 luni:

- Încălcarea în continuare a drepturilor personalului medical și auxiliar din sistemul sanitar public de stat și cel de asistență socială (vezi art. 15, alin. 3 – care permite detașarea personalului medical și auxiliar fără acordul acestuia);

- Supraîncărcarea cu obligații aproape anti-sociale a medicilor (vezi art. 6, alin. 2 și 3, art. 7, alin. 8 și 9) care vor fi responsabili de trimiterea în izolare/carantină a persoanelor suspecte!

- Încălcarea/limitarea în continuare a unor drepturi cetățenești!

Studiind modificările proiectului de lege, pe traseul legislativ, am constatat că atât guvernanții cât și parlamentarii români, indiferent de culoarea politică, au pus mână de la mână și au încărcat fără discernământ desaga și așa plină de responsabilități a salariaților din sistemul sanitar! Și dacă nu le-a fost suficient să fie numiți torționari, de acum vor putea fi numiți și distrugători de familii, de bunuri, din moment ce medicii vor fi obligați să decidă asupra libertății populației, a confiscării/distrugerii bunurilor celor suspecți și, apoteotic, asupra trimiterii minorilor în grija asistenței sociale!

Astfel, salariații din sănătate, se găsesc într-o ipostază absolut halucinantă: sunt sclavi din punct de vedere al drepturilor/relațiilor de muncă și inchizitori din punct de vedere al obligațiilor la locul de muncă!

Și toate acestea în condițiile în care același personal medical este deja epuizat psihic și fizic, iar legiuitorii nu dau niciun semn că s-ar gândi la posibilitatea de a adapta un program redus de muncă pentru cei ce tratează COVID-19 de mai bine de 4 luni, un nou normativ de personal sau posibilități de recuperare a capacității de muncă pentru soldații în alb aflați în linia întâi!

Solicităm Senatului României să analizeze cu atenție acest proiect de act normativ și să corecteze toate anomaliile pe care este pe cale să le legifereze, înainte ca personalul din spitalele publice de stat, contaminat în număr nepermis de mare cu noul virus, epuizat și supraîncărcat de reponsabilități să capituleze!”, se arată într-un document remis redacției. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel