Palpitațiile inimii, adesea...
Multe cupluri din România nu au pe cine să sărbătorească de 1 iunie, de Ziua Copilului, pentru că se luptă din greu cu infertilitatea.
În contextul ajutorului oferit de statul român către familiile care-și doresc un copil și care vor să apeleze la tratament, ministrul Alexandru Rafila a fost întrebat în ce stadiu de află proiectul Guvernului de a ajuta aceste familii și în măsură sunt acoperite toate costurile unor proceduri.
"Nu știu să vă dau detalii, pentru că am avut o singură discuție cu doamne Gabriela Firea în urmă cu trei luni", a declarat Alexandru Rafila.
"Noi, la Ministerul Sănătății, avem un astfel de program, el se desfășoară la nivel național. Sigur, putem discuta despre extinderea acestui program, însă trebuie să țină cont de niște criterii.
Toate țările din Uniunea Europeană au aceste criterii. Noi avem un punct de vedere, un raport al Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătății care propune astfel de criterii care să facă posibil cuplurilor din România să aibă un copil, cu riscuri cât mai puține, pentru că și acest lucru trebuie luat în considerare.
Iar vârsta până la care se face acest lucru în Uniunea Europeană este de maxim 40 de ani, de obicei până la 40 de ani vârsta mamei, 42 vârsta în câteva țări.
De asemenea, ceea ce este foarte important, un parametru care trebuie evaluat și în funcție de acest lucru se recomandă această procedură, este vorba despre rezerva ovariană care se calculează la femei, astfel încât cuplurile beneficiare ale acestui program să aibă șansa cât mai mare să aibă copii și în primul rând să aibă copii sănătoși.
În momentul de față, avem un program care se derulează de mai mulți ani de Ministerul Sănătății, care acoperă procedura în sine și are posibilitatea de a acoperi și total sau parțial tratamentul necesar.
Însă, un lucru pe care aș vrea să insist, e că această procedură trebuie să permită accesul cât mai multor cupluri. Numărul de încercări trebuie să fie limitat. Numărul acesta, în țările din Uniunea Europeană este de 3, 3 încercări", a mai spus ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat și că în zilele următoare se va înființa oficial Agenția Națională de Dezvoltare a Infrastructurii din Sănătate. Potrivit lui, problema principală este atragerea unor oameni competenți în noua agenție.
"Este în proiect de OUG. Încercăm în această săptămână să înființăm această această agenție. Avem majoritatea avizelor de la celelalte ministere. În momentul în care se va înființa trebuie să numim un președinte, un vicepreședinte. Lucrul cel mai provocator nu este înființarea scriptică, ci să să găsim oameni specializați care să dorească să lucreze în această agenție, care nu știu neapărat dacă va fi foarte stimulativă din punctul de vedere al salarizării, dar încercăm și pentru acest lucru să găsim soluții să atragem persoane cât mai competente", a mai spus ministrul Alexandru Rafila.
Personalul din Ministerul Sănătății care lucrează la dezvoltarea spitalelor regionale va trece automat în ANDIS, a mai spus Alexandru Rafila.
Ministrul Sănătății a mai spus și că a discutat și cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, iar împreună pregătesc introducerea în curicula obligatorie a unei materii care să includă și educația pentru sănătate.
"Educația pentru sănătate, știu că domnul ministru Cîmpeanu are în vedere introducerea unei astfel materii în curicula școlară. Dumnealui gândește ore de ”Educație pentru viață”, iar educația pentru sănătate să fie parte a acestei curicule.
În mod evident, trebuie să existe educație pentru sănătate, încă din ciclul primar, asta pentru că trebuie să îți cunoști trupul, trebuie să știi să te îngrijești de sănătatea ta pentru că viață nu poate exista fără sănătate", a mai spus Alexandru Rafila, care a subliniat că această nouă materie ar trebui predată de profesori de biologie sau diriginți, care să urmeze cursuri de specializare în prealabil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Această metodă simplă ne ajută să...