Primele imagini cu medicul-erou Cătălin Denciu, RĂNIT în incendiul de la Piatra Neamț: Am reuşit / VIDEO

Au apărut primele imagini din Belgia cu medicul-erou de la Piatra Neamț, doctorul Cătălin Denciu, medic de terapie intensivă, care la incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț a intrat în flăcări ca să-și salveze pacienții.

Imaginile aparțin jurnaliștilor revistei Ministerului Apărării din Belgia, pentru că spitalul la care medicul român a fost tratat este un spital militar – Regina Astrid.

Cătălin Denciu a ajuns în Belgia în luna noiembrie, anul trecut.

"Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo am fost îngrijit de asistenţi medicali şi kinetoterapeuţi. Pe 20 ianuarie am fost transferat la unitatea de îngrijire medie. Am reuşit treptat să mă mişc şi să merg din nou. Astăzi pot deja să fac bicicletă. Încă mi-e greu să îndoi coatele. Dar merg mai departe cu recuperarea.", a declarat medicul Cătălin Denciu. 

După ce va pleca de la spitalul Regina Astrid, Cătălin Denciu a spus că vrea o mică vacanță cu soția lui, câteva zile, după care va merge la spitalul Sfântul Luca, tot din Belgia, o unitate medicală în care medicul a practicat medicina la începutul carierei, potrivit Digi24

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel