Oboseala cronică: ce se întâmplă în organism când se instalează boala

Oboseala cronică
Oboseala cronică este o afecțiune relativ recent recunoscută de medici, care însă poate afecta profund calitatea vieții pacienților.

Oboseala cronică nu a fost condiderată chiar „o boală” cu ani în urmă, iar când primii pacienți s-au prezentat la medic cu aceste simptime nu au fost luați în serios. Erau trimiși acasă că „totul e în ordine”. Ulterior, însă, mulți medici și oameni de știință în biomedicină din întreaga lume s-au interesat de această boală și peste 9.000 de studii științifice au fost publicate în ultimii 35 de ani. Institutul de Medicină a ajuns la concluzia că afecțiunea, numită acum encefalomielită mialgică / sindrom de oboseală cronică (ME / CFS) „este o boală sistemică gravă, cronică, complexă, care adesea poate afecta profund viața pacienților.” Aceasta afectează până la 2,5 milioane persoane din Statele Unite și generează cheltuieli directe și indirecte de aproximativ 17 până la 24 de miliarde de dolari anual.

Așa cum arată un articol recent în revista JAMA, cercetările au documentat anomalii biologice care stau la baza multor sisteme de organe la persoanele cu oboseala cronică în comparație cu cele sănătoase, scrie specialiștii de la Harvard Medical School. Iată o imagine de ansamblu a ceea ce sugerează știința actuală.

Creierul. Testele hormonilor creierului, testele formale ale gândirii, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) și scanările tomografice cu emisie de pozitron (PET) ale creierului sunt anormale la o fracțiune substanțială la pacienții cu ME / CFS. Testele sistemului nervos autonom, care controlează funcțiile vitale, inclusiv temperatura corpului, tensiunea arterială, ritmul cardiac, frecvența respirației și mișcarea intestinelor și vezicii urinare, de asemenea, sunt anormale. Nu toate aceste anomalii ale creierului sunt prezente la fiecare persoană cu ME / CFS și par să apară și să dispară.

 Energia. Suntem vii, deoarece celulele corpului nostru sunt vii. Și sunt în viață pentru că pot face energie și pot folosi acea energie pentru a-și face treaba și pentru a rămâne în viață. Celulele noastre produc energie din oxigenul din aerul pe care îl respirăm și din zaharurile, grăsimile și proteinele pe care le consumăm. La pacineții cu ME / CFS, cercetările au arătat că celulele au probleme atât în fabricarea, cât și în utilizarea energiei. Adică, persoanele cu ME / CFS consideră că nu au suficientă energie, deoarece celulele lor nu fac suficient și nici nu folosesc eficient energia pe care o produc. Capacitatea celulelor de a extrage oxigenul din sânge și de a-l folosi pentru a face energie pare deosebit de defectuoasă după efort fizic și mental.

Sistem imunitar. Sistemul imunitar este complicat, conținând multe tipuri diferite de celule care fac multe tipuri diferite de semnale chimice pentru a vorbi între ele. Sute de studii au găsit dovezi că la persoanele cu ME / CFS, sistemul imunitar este activat cronic, ca și cum ar lupta cu ceva și că anumite părți ale sistemului imunitar sunt epuizate de luptă.

Activarea sistemelor „de supraviețuire”. Animalele, inclusiv oamenii, au sisteme pentru a le proteja în perioadele de amenințări majore. De exemplu, viermii și urșii care se confruntă cu o penurie de alimente activează sisteme „de supraviețuire” care concentrează energia pe care sunt capabili să o facă asupra proceselor necesare pentru a rămâne în viață. Activitățile neesențiale care necesită energie sunt reduse la minimum. Oamenii care sunt grav răniți sau bolnavi activează, de asemenea, diverse sisteme de „supraviețuire”. Unele dovezi sugerează că la pacienții cu oboseala cronică, aceste sisteme pot fi pornite și rămân blocate necorespunzător. Echipele de cercetare încearcă să descopere cum să oprească aceste sisteme.

Cercetarea continuă ar trebui să conducă la o mai bună înțelegere și tratamente. Astăzi se cunosc mult mai multe despre oboseala cronică decât acum 35 de ani și se așteaptă multe progrese în următorul deceniu.

 

Sursa, aici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel