Ministerul Sănătății s-a sesizat. Ce se va întâmpla cu directorul UNIFARM

Decizia instanței       Foto: Designed by Freepik
Ministerul Sănătății urmează să ia măsuri în cazul directorului UNIFARM, Ionel Eugen Adrian, după ce acesta a fost pus sub control judiciar de DNA. 

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a solicitat întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație in vederea  luării deciziilor care se impun în cazul directorului general al SC Unifarm SA, Adrian Ionel, în urma comunicatului Direcției Naționale Anticorupție, transmit reprezentanții MS. 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 23 iunie 2020, a inculpatului IONEL EUGEN ADRIAN, director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- luare de mită,

- abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,

- complicitate la trafic de influență,

- instigare la fals intelectual,

- folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.", a transmis DNA într-un comunicat de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel