"Medicii nu sunt sac de box... pentru nimeni". Medicii, revoltă după agresiunile suferite: NU medicul e responsabil de acest sistem medical neperformant

medicii nu sunt sac de box- FOTO: Freepick@valuavitaly
"Medicii nu sunt sac de box... pentru nimeni", este mesajul transmis de Colegiul Național al Medicilor după incidentul care a avut loc la Spitalul din Fetești.

”Medicii nu sunt sac de box...pentru nimeni!’’ este mesajul transmis de Colegiul Medicilor din România după agresiunile suferite de personalul medical. Cel mai recent caz vine de la Spitalul din Fetești, acolo unde medicul de gardă a fost lovit de un pacient.

Colegiul Medicilor din România vine cu un mesaj pentru întreaga opinie publică din România. 

”Medicul și pacientul, medicul și societatea, suntem la fel. Relația dintre medic și pacient trebuie să se bazeze pe respect reciproc, iar medicul, în exercitarea profesiei sale, bineînțeles că trebuie să manifeste profesionalism, empatie și corectitudine.

Dar nu putem asista impasibili și nu este normal, reprezintă chiar o infracțiune, să agresezi cadre medicale. Pe de altă parte, bineînțeles, medicul trebuie să-și trateze pacienții cu maximum de profesionalism, corectitudine și seriozitate. Cu toții am auzit de agresiuni față de medici, cu toții am auzit și de cazuri izolate de medici care, în anumite momente, poate nu au arătat empatia și profesionalismul pe care le considerăm obligatorii în exercitarea profesiei medicale, dar nu trebuie să generalizăm.

Nu trebuie să lăsăm diverse comportamente, dar și voci care să creeze o prăpastie și mai mare și să afecteze și mai tare relația dintre medic și pacient. Împreună, noi, corpul medical și întreaga populație a României și de pe întreg mapamondul, străbatem o pandemie care, din păcate, și ea a contribuit la un anumit tip de erodare a relației de încredere ce este firesc să existe între medic și pacientul său”, arată prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Vezi și: Câinele, ”medic necuvântător”. Cum te ajută patrupedul să îți păstrezi sănătatea

Cadrele medicale salvează vieți

Pacienții, dar și aparținătorii acestora trebuie să înțeleagă că întregul corp medical se luptă pentru viață. Aceasta este misiunea cadrelor medicale. 

”Nu trebuie uitat, însă, că medicii sunt oameni dedicați sănătății și cu toții dorim salvarea vieții! O societate modernă are nevoie de un corp medical puternic, un corp profesional care să corespundă nevoilor și provocărilor sistemului medical. Din păcate, în România, la acest moment, există o aparentă ruptură între corpul medical și o parte a societății și, ca o consecință, o criză gravă în înțelegerea relației medic-pacient.

Constatăm diverse atitudini, diverse mesaje care duc și conduc la o degradare constantă a relației medic-pacient, cu impact nedorit asupra actului medical, cu o sădire a neîncrederii în medici, ceea ce ar putea să genereze situații în care medicul va practica o medicină defensivă sau pur și simplu va alege, așa cum a făcut deja un număr foarte mare de medici, să plece în alte țări, având ca singură motivație dorința de a-și practica profesia în condiții corecte și sigure.

Sigur, putem accepta la unii pacienți lipsa informării corecte și echilibrate privind funcționarea sistemului medical, putem accepta neînțelegerea bolii și un anumit tip de respingere a diagnosticului ori a tratamentului care, pe de altă parte, ar duce la salvarea vietii și care se bazează pe protocoale și așteptări nerealiste, dar sub nicio formă nu putem accepta agresivitatea și violența împotriva personalului medical.

Pe de altă parte, pacienții, dar și întreaga opinie publică, trebuie să înțeleagă neputința medicilor în acordarea de îngrijiri medicale optime în condiții de infrastructură medicală deficitară sau extrem de deficitară în anumite unități sau de lipsa numărului optim de medici în anumite zone.

Vezi și: Tehnica de respirație 4-7-8, remediu pentru insomnie. Cum funcționează

NU Medicul este responsabil de acest sistem medical neperformant, NU Medicul trebuie pedepsit fizic sau verbal de lipsa echipamentelor medicale sau de creșterea timpului de asteptare atunci când el este este implicat în alte cazuri și suprasolicitat.

Dar DA, susținem practicarea medicinei corecte, profesioniste și responsabile si suntem dispusi la orice fel de măsuri care să ducă la creșterea gradului de încredere și la dezvoltarea profesiei medicale, dar noi și societatea nu trebuie să lăsăm comportamente și voci care să ,,sape’’ în adâncirea relației de neîncredere dintre o parte a populației și medici”, mai arată Colegiul Medicilor din România.

Vezi și: Bolile de piele, frecvente vara. Medic: Clorul şi alte substanţe dezinfectante utilizate pentru curăţare pot provoca tot felul de alergii

Medic de gardă, lovit cu bestialitate

Un medic de gardă de la Spitalul din Fetești a fost lovit cu bestialitate un pacient. Bărbatul de 27 de ani s-a enervat în momentul în care doctorița i-a recomandat să meargă la o altă unitate medicală, pentru o radiografie. 

Omul s-a prezentat la unitatea de primiri-urgențe a Spitalului Municipal Fetești cu o entorsă la picior, însă pentru că era seară, secţia de radiologie era închisă.

Medicul de gardă, o femeia de 31 de ani i-a spus să vină a doua zi pentru investigații suplimentare, moment în care tânărul de 27 de ani s-a enervat şi a început să o lovească pe femeie cu pumnii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel