Profesorul Irinel Popescu, distins cu Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale

Acad prof dr Irinel Popescu și robotul cu care operează la Spitalul  Clinic Sanador
Profesorul Irinel Popescu a fost distins cu Marele Premiu al Galei Elitelor Medicale.

La Ediția 2021 a Galei Elitelor Medicale, profesorul Irinel Popescu a fost distins cu Marele Premiu al Galei. Distincția a fost oferită pentru întreaga sa activitate, de peste 40 de ani. Acesta, președinte al Academiei de Științe Medicale între 2011-2019, a realizat primul transplant hepatic în România. Irinel Popescu a demarat programul de chirurgie robotică în țara noastră.

“Aș vrea să omagiez instituția pe care o reprezint, Institutul Clinic Fundeni, în care lucrez de peste 40 de ani și datorită căruia, împreună cu echipe medicale multidisciplinare, am obținut multe realizări. În mod particular, în acest an în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea profesorului Dan Setlacec, aș vrea să aduc un omagiu acestui uriaș chirurg, mentor și șef de școală, omul care m-a format pe mine și pe mulți alții, generații întregi de chirurgi”, a spus prof. univ. Dr. Irinel Popescu.

Gala Elitelor Medicale a ajuns în 2021 la a cincea ediție și s-a derulat în Maramureș. Alte premii acordate la ediția din acest an: prof. Dr. Alina Daniela Tănase, director medical al Institutului Clinic Fundeni, care a primit Premiul pentru Performanță și Inovație în Domeniul Medical, Spitalul Clinic ″Dr. C.I. Parhon″, Compartimentul de Transplant Renal al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, arată DC News.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel