Generația Z și tinerii Millennials...
„Întotdeauna am avut aceste crize de medicamente și dacă mă întrebați pe mine, personal, până nu reglementăm legislația și nu modificăm legislația, vom avea și de aici înainte. Cred că sunt foarte mulți factori care intervin. Unul dintre factori și motivul pentru care vedem că ies pacienți în fața ministerului Sănătății, dorind să acceseze tratamentele, este pentru că România în momentul în care aduce medicamente noi în rambursare, are un termen foarte lung de accesare, în jur de 2 sau chiar 3 ani. În momentul în care în Europa apare un medicament aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului, sunt state din Uniunea Europeană în care din a doua zi, medicamentul este accesibil pacienților. În România trebuie să treacă 2 ani, 3 ani, 4 ani, până acele medicamente vin în țară. Iar atunci,pacienții, pentru a avea acces la tratament, de multe ori ies în strad", a explicat Radu Gănescu, președintele COPAC.
Pentru a fi aprobat de EMA (Agenția Europeană pentru Medicamente), un medicament trebuie să treacă prin mai multe teste și să își dovedească beneficiile. Un tratament nou, poate însemna o șansă la viață pentru un pacient.
„O întârziere de câțiva ani nu poate însemna decât pierderi de vieți, suferință, calitatea vieții scăzută, și din punctul nostru de vedere, costul acelui pacient care nu este tratat la timp, este mult mai mare. Pentru că vorbim de un pacient care clar nu mai poate fi integrat în societate, nu va putea lucra sau nu va putea merge la școală, va fi o povară pentru familie si bineînțeles va fi o povară și pentru sistemul de sănătate pentru că acesta va fi internat, va sta în spitale și va avea nevoie de foarte multe lucruri pe care toți le plătim. Și le plătim dintr-un buget unde spunem că nu sunt bani”, a spus acesta.
Potrivit acestuia, există multe lucruri care ar putea fi schimbate în sistemul medical fără o investiție foarte mare, dar care pe termen lung ar putea avea rezultate eficiente.
„De exemplu diagnosticarea unui pacient cât mai repede ar presupune și un acces la tratament cât mai repede și o cheltuială cât mai eficientă.
Dar dacă tu nu ai o medicină primară care să facă într-adevăr prevenție, educație și diagnosticare precoce și ai un sistem spitalicesc public, pentru că majoritatea spitalelor sunt publice, și e păcat că mediul privat nu poate fi partener cu cel public, care este super aglomerat, super birocratizat, e clar că vei avea cheltuieli foarte mari, ca să le menții și nu vei face cost eficiență, lucru pe care toată Europa o face. Adică să ai tratamentul potrivit pentru pacientul potrivit, diagnosticat la timp, iar modul de tratament să nu fie neapărat pe spitalizare continuă, să fie cât mai spre domiciliu, cât mai spre casă. Îi va fi și pacientului mai bine, va fi și mai accesibil pentru el să fie în zona de comfort, decât să fie în spital. Și va fi și pentru sistemul public mai bine deoarece cheltuiala va fi mai mică", a mai spus Radu Gănescu.
Ce așteptări au pacienții de la noul ministru al Sănătății și ce programe naționale trebuie extinse sau revigorate, aflați în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Alimentația în sezonul rece poate fi...