Cutremur în România. Ce trebuie să faci când e cutremur

cutremur Foto: Freepik @usmanify
cutremur Foto: Freepik @usmanify
  • cutremur Foto: Freepik @usmanify
Un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter în România, echipajele de intervenție sunt în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere.

În urmă cu puțin timp, în zonă seismică Vrancea, Buzău s‐a produs un cutremur cu magnitudinea de 5.5 pe scara Richter, adâncime de 140 km.Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipajele operative se află în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 52km SE de Sfantu-Gheorghe, 54km E de Brasov, 62km NV de Buzau, 70km V de Focsani, 72km N de Ploiesti, 97km NE de Targoviste

Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate.

Deși nu există nicio modalitate de a anticipa când va avea loc următorul mare cutremur, nici măcar cu cele mai avansate tehnologii, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) ne oferă sfaturi despre cum să ne protejăm în astfel de situații.

Măsuri de precauție înainte de un cutremur

IGSU subliniază importanța lucrărilor de întreținere și reparații la clădiri, fără a afecta structura de rezistență. Este recomandat să evităm montarea de echipamente grele pe elementele structurale. În plus, pregătirea unui rucsac de urgență cu provizii pentru 3-5 zile este esențială în cazul unei evacuări. De asemenea, evaluarea riscurilor din fiecare cameră a locuinței poate ajuta la reducerea daunelor și a riscurilor de rănire în timpul unui cutremur.

Ce facem în timpul cutremurului?

Indiferent de locul în care ne aflăm la momentul producerii unui seism, calmul este esențial. Dacă suntem într-o clădire, trebuie să ne adăpostim sub o piesă solidă de mobilier, să ne îndepărtăm de ferestre și să evităm balconul. Dacă suntem pe un hol, ghemuirea lângă un perete interior poate oferi protecție. De asemenea, este important să ne protejăm capul și fața.

Pentru persoanele aflate într-un scaun cu rotile, blocarea roților și protejarea capului sunt măsuri vitale.

Foto: Freepik @Fokasu Art

Ce facem într-un loc public?

Dacă ne aflăm într-un magazin sau alt loc public, trebuie să ne îndepărtăm de ferestre și de raioanele cu obiecte grele care ar putea cădea. Este esențial să nu ieșim afară în timpul cutremurului, deoarece există riscul de a fi răniți de obiecte căzute. Lifturile nu trebuie folosite, iar dacă ne aflăm în lift în timpul seismului, trebuie să acționăm butonul de urgență și să ieșim cât mai repede din lift odată ce se oprește.

Dacă vă aflați într-o clădire în timpul unui cutremur

În timpul unui cutremur, este esențial să părăsiți imediat o clădire înaltă și să vă deplasați într-o zonă deschisă. Dacă vă aflați la etajul al treilea sau mai sus, nu este recomandabil să părăsiți clădirea din cauza scărilor și ascensoarelor aglomerate.

În schimb, căutați refugiu lângă pereții portanți din partea centrală a clădirii, ferindu-vă de căderea tencuielii. Stați departe de ferestre și de pereții exteriori, deoarece aceștia sunt mai predispuși la prăbușire.

Fiți atenți la obiectele grele și mari, cum ar fi dulapurile și frigiderele, care se pot deplasa sau răsturna. De îndată ce trepidațiile se calmează, ieșiți din clădire folosind o rută prestabilită. Fiți atenți la resturile care cad, sticla spartă și firele electrice tăiate. Pentru a respira mai ușor, acoperiți gura și nasul cu o batistă, o eșarfă sau haine rupte.

Măsuri de siguranță în exterior

Dacă suntem afară în timpul unui cutremur, trebuie să ne adăpostim departe de clădiri, poduri, stâlpi și cabluri electrice, păstrând o distanță de cel puțin 10 metri de cablurile căzute.

Ce facem dacă suntem în mașină?

În cazul în care cutremurul ne prinde în autoturism, rămânem în vehicul până la încetarea mișcărilor seismice. Dacă sunt cabluri electrice căzute în jur, trebuie să așteptăm intervenția autorităților și să nu ieșim din mașină. Este recomandat să ne oprim într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri sau clădiri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

antibioticele - FOTO: Freepik@toonsteb
EXCLUSIV
Antibioticele, prezente în alimente. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Aduc un aport nedorit în organism

Crossuri externe

pixel