Care sunt sursele informațiilor legate de decesele de la Spitalul Pantelimon. Alexandru Rafila: Lucrăm cât putem de repede. Lăsați-ne să ne facem treaba

ministrul sanatatii spital pantelimon foto: facebook ministerul sanatatii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut o declarație importantă în legătură cu sesizarea primită de la Spitalul Pantelimon în data de 4 aprilie. 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut declarații cu privire la investigația în curs, desfășurată la Spitalul Pantelimon. În cadrul unei conferințe de presă susținute în această dimineață, ministrul sănătății a abordat subiectul sesizării venite din partea personalului medical al spitalului și a anunțat măsurile concrete pe care autoritățile intenționează să le întreprindă pentru investigarea și soluționarea problemelor semnalate.

În lumina recentelor evenimente și a sesizărilor primite, Ministerul Sănătății dispune de efectuarea unei investigații amănunțite la Spitalul Pantelimon pentru a evalua calitatea serviciilor medicale și pentru a lua măsurile necesare în vederea îmbunătățirii acesteia. 

”Corpul de control al Ministeului Sănătății și, de asemenea, reprezentanta Colegiului Medicilor sunt acolo la Spitalul Pantelimon, lucrează la această oră. În cursul zilei o să mă deplasez și eu la spital, ca să vă pot da mai multe informații”, a declarat Alexandru Rafila.

În legătură cu sesizarea de pe 4 aprilie de la Spitalul Pantelimon, ministrul sănătății a subliniat că era de altă natură, dar că problemele semnalate de către personalul medical al spitalului vor fi luate în considerare.

”Era de altă natură sesizarea, era legată de niște probleme pe care directorul de îngrijiri le avea în raport cu directorul medical și cu managerul. Am dat curs acelei sesizări și, din această cauză, fusese deja programat controlul la spital.

A fost sesizat pe 4 aprilie și am trimis corpul de control. Corpul de control are un program, care se desfășoară în toată țara, nu putem de pe o zi pe alta să trimitem corpul de control. Pe 12 fusese programată vizita de control. 

Sunt tot felul de probleme care se relatează, fosta șefă consideră că este împiedicată de a-și executa dreptul de a ocupa postul de șef pe secție, nu cred că este vorba de așa ceva, că este urmărită. Sunt probleme pe care le vom verifica și am ordonat și Corpului de control și această scrisoare. Dânsa, înțeleg că a mai avut astfel de probleme de-a lungul timpului. Nu e prima dată. Rămâne de văzut. Acolo e un corp medical format din 13 medici de terapie intensivă, dânsa e unul dintre ele. 

E important să mergem să vedem ce se întâmplă acolo și să transmitem un mesaj foarte clar.

Eu nu vreau să mă antepronunț. Consider că trebuie să transmitem un mesaj foarte clar, pentru că discutăm de două lucruri: o instituție medicală, importantă din București (un spital de urgență) și cel de-al doilea este un corp medical înalt calificat.

E bine să lămurim lucrurile, încât să nu existe umbre de îndoială, în ceea ce privește modul de funcționare a acestei unități și de modul de acordare a serviciilor medicale”, a declarat Alexandru Rafila, ministerul sănătății.

”N-am studiat în amănunt această scrisoare”

Ministrul afirmă că nu a studiat scrisoarea de sesizare în amănunt, dar înțelege că sursele acelor informații au fost asistentele medicale. 

”N-am studiat în amănunt această scrisoare, dar în declarația directorului de îngrijiri se preciza că sursa acestor informații, legate de aceste decese, erau asistentele medicale. Întotdeauna lucrăm și cu statistică și statistica se face pe perioade mai lungi de timp și o să facem și o statistică să vedem dacă au existat acolo sau la alte spitale și acumulări de cazuri, adică de decese pentru perioade mai scurte de timp”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul sănătății a subliniat faptul că au început investigațiile recent și că este nevoie de timp pentru a putea prezenta informații și concluzii credibile, neputând să-ți ia angajamentul de a veni cu un termen. De asemenea, Alexandru Rafila a menționat importanța legăturii dintre pacienți și medici și cum aceștia conlucrează, inevitabil, împreună, pentru a avea, atât medicii, cât și pacienții, rezultate bune și corecte.

”Eu, fără să fiu specialist în terapie intensivă, pot să vă spun că și în pandemie, și în cazul sezoanelor de viroze respiratorii, există anumite săptămâni, când la nivel național se înregistrează un număr mai mare de decese, dar o să vedem la acest spital și putem, eventual, comparativ, să vedem cu alte spitale de urgență, că trebuie să compari același tip de spital. Adică nu poți să compari un spital care nu e de urgență cu un spital de urgență.

Abia am început această investigație, lăsați-ne să ne facem treaba. Cred că dumneavoastră vreți niște rezultate credibile, nu niște rezultate care să fie discutabile și eu vreau același lucru. 

Lucrăm cât putem de repede, nu vreau să ne facem angajamente, prefer să vă dau informații. 

O să stau de vorbă cu echipa de control, cu managementul spitalului. Vreau să știu exact cum se desfășoară activitatea în această secție de terapie intensivă și, dacă sunt elemente care pot să pună sub îndoială calitatea actului medical, o să mă duc împreună cu doamna președinte a Colegiului Medicilor din Municipiul București, doamna profesor Poiană, pentru că dânsă, împreună cu mine, are 2 tipuri de responsabilități.

Avem o responsabilitate, care cred că este prima, pentru pacienți și să fie foarte clară chestiunea asta. Noi răspundem pentru calitatea îngrijirilor și pentru siguranța pacienților.

Și cea de-a doua, care este la fel de importantă, și o să vă explic și din ce motiv, este legată de prestigiul profesional și de siguranța exercitării profesiei de către medici. Pe baza apărării prestigiului profesional, pe baza încrederii pe care oamenii o au în medici, și satisfacția pacienților și siguranța serviciilor, deci, cele două nu pot funcționa una fără cealaltă.

Nici medicii nu pot lucra cum trebuie fără încrederea pacienților, nici pacienții nu pot primi servicii de bună calitate dacă nu au încredere în medici. Nu discutăm despre tabere opuse. Discutăm despre medici și pacienți, împreună pot să dea coerență”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul sănătății. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel