Cum te poate ajuta un somn de numai...
„Alcoolul nu e o parte dintr-o dietă sănătoasă, dar în multe culturi sărbătorile sunt asociate cu consumarea unei mari cantități de alcool", se arată într-o postare recentă pe contul de Facebook al Organizației Mondiale a Sănătății (WHO).
Se mai precizează că abuzul de alcool crește riscul de a te răni, dar și a unor afecțiuni ale ficatului, inimii, boli mentale și cancer.
Mesajul e însoțit de imaginea de mai jos
Alcoolul este tema multor studii. Potrivit unuia citat de Harvard School of Medicine, alcoolicii și cei care consumă alcool ocazional prezintă risc crescut de fibrilație atrială. Cercetătorii subliniau că până și consumul moderat de alcool poate crea un risc mai mare ca ritmul inimii să crească, sau să aibă bătăi neregulate.
„Este foarte important să continuăm să încercăm să identificăm ținte alternative pentru tratarea tulburărilor de consum alcool. Dacă puteți opri pe cineva de a consuma abuziv, este posibil să îi împiedicați să devină în cele din urmă alcoolici. Știm că oamenii care beau o băutură, mai ales în anii lor de adolescență, au mult mai multe șanse să devină dependenți de alcool mai târziu în viață", declarau reprezentanți Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, pentru medicalnewstoday.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Cum te poate ajuta un somn de numai...
Care sunt cele șase alimente care îți...
Elena Gheorghe a trecut printr-o...
Hipotermia de apartament se poate instala rapid. Dr. Tudor...
Școala pe care a pierdut-o România. "Nu i-a păsat nimănui. Din...
Nivelul colesterolului poate fi redus...
Care este diferența între diabetul de...