10 propuneri de combatere a fumatului și a efectelor acestuia

Renuntare la fumat - Foto: Freepik
Cele 10 propuneri care vizează combaterea fumatului și a efectelor nocive ale acestuia.

Produse noi, Cercetare și Politică, aceasta a fost tema celui de-al 7-lea Summit pentru Reducerea Riscurilor asociate Fumatului organizat pe 16 și 17 septembrie 2024 de SCOHRE, Asociația Internațională pentru Controlul Fumatului și Reducerea Riscurilor.

În ultima sesiune a Summitului, membrii consiliului de conducere ai Asociației au reafirmat viziunea SCOHRE și au prezentat 10 propuneri care vizează combaterea fumatului și a efectelor nocive ale acestuia:

1. Conștientizare și decizii informate: Toți oamenii trebuie să fie sprijiniți pentru a putea identifica ceea ce contează pentru ei, iar actorii principali care activează în această industrie trebuie să se asigure că sunt disponibile informații clare și comparabile pentru toți consumatorii pentru a le ghida deciziile.

2. Bioetică și drepturile omului: Politicile privind produsele cu nicotină ar trebui să acorde prioritate responsabilizării consumatorilor și să plaseze bioetica și drepturile omului pe primul plan.

3. Educație în domeniul sănătății: Educarea profesioniștilor din domeniul sănătății, a fumătorilor și a publicului este esențială pentru controlul eficient al tutunului. Profesioniștii din domeniul sănătății trebuie să sprijine în mod proactiv fumătorii în renunțarea la fumat, în timp ce fumătorii au nevoie de instrumente și resurse ca să reușească să atingă acest obiectiv.

4. Rețea și colaborare: Împărtășirea experiențelor și a celor mai bune practici poate conduce la strategii moderne și eficiente de sănătate publică și la o poziție unitară, bazată pe știință, privind controlul fumatului.

5. Prevenire: Prevenirea inițierii și expunerii la fumat prin impozitare, reglementări mai stricte de cumpărare, restricții de publicitate, avertismente de sănătate și intervenții la nivel comunitar pentru a proteja grupurile vulnerabile.

6. Cadru de reglementare robust: Reglementările ar trebui să permită consumatorilor să ia decizii în cunoștință de cauză, să trateze produsele cu nicotină proporțional cu riscul lor și să fie actualizate în mod regulat cu noi dovezi științifice. Legile fiscale ar trebui să reflecte riscul produs și să protejeze în același timp consumatorii de informații eronate.

7. Politici bazate pe dovezi și cercetare: Politicile bazate pe dovezi oferă o bază solidă pentru prevenire și tratament. Cercetările în curs de desfășurare, fără obstacole, ar trebui să genereze date pentru a informa eforturile de control al fumatului și de reducere a efectelor nocive ale fumatului.

8. Renunțarea la fumat: Renunțarea la fumat rămâne cea mai puternică și cea mai eficientă intervenție pentru prevenirea bolilor legate de fumat. Prioritizarea renunțării prin identificarea și tratamentul sistematic al fumătorilor este esențială.

9. Impozitare diferențială: O politică fiscală de promovare a sănătății ar trebui să taxeze produsele din tutun și nicotină pe baza principiului „mai puțin rău, mai puține taxe”. Evaluările de toxicitate actualizate în mod regulat vor contribui la restricționarea accesului la produse cu toxicitate ridicată, vor reduce consumul și vor ușura povara asupra sănătății și a sistemelor de sănătate din toate țările.

10. Reducerea efectelor nocive ale tutunului: Reducerea riscurilor asociate tutunului alături de instrumentele de prevenire, renunțare și fiscale ar trebui să fie o strategie principală pentru protecția sănătății publice. Alternativele cu risc mai scăzut, precum pliculețele cu nicotină și tutunul încălzit, pot îmbunătăți rezultatele asupra sănătății fumătorilor care trec la utilizarea de astfel de produse.

Există un interes din ce în ce mai mare pentru Reducerea efectelor negative asociate fumatului ca instrument de reducere a consecințelor dăunătoare ale fumatului asupra populației. Summit-ul științific a atras cercetători de top, clinicieni și oameni de știință din diverse domenii, din întreaga lume care și-au prezentat rezultatele și au participat la un dialog constructiv care să ajute la o abordare mai bună a problemei globale a fumatului.

Cu toate acestea, sunt necesare mai multe date pentru ca politicienii și autoritățile de reglementare în domeniul sănătății publice să ia decizii în cunoștință de cauză. Reducerea riscurilor ar putea îmbunătăți viața oamenilor, iar cercetările de bază și dovezile clinice prezentate de oameni de știință din mai multe domenii pot contribui la discuția care duce la „elaborarea politicilor bazate pe dovezi” și luptă împotriva dezinformării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

antibioticele - FOTO: Freepik@toonsteb
EXCLUSIV
Antibioticele, prezente în alimente. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Aduc un aport nedorit în organism

Crossuri externe

pixel