Când este recomandată îndepărtarea unei alunițe. Medic: Este potențial periculos și se dorește excizia pentru a evita controale repetate

alunite - FOTO: Freepick
Îndepărtarea unei alunițe de pe suprafața corpului se poate realiza în mai multe cazuri.

Medicul dermatolog este cel care în urma examenelor de specialitate poate recomanda extirparea unei alunițe. Medicul dermatolog Orsolya Balint explică care sunt cele patru condiții în care se poate îndepărta alunița.

”Medicul recomandă excizia chirurgicală a unei formațiuni cutanate în următoarele cazuri:

- leziunea prezintă semne de alarmă la examinarea clinică și dermatoscopică și trebuie excizat pentru un diagnostic de certitudine. (examenul histopatologic este singura metodă prin care se poate obține diagnosticul de certitudine al leziunii suspecte)

- nevul este potențial periculos la examinarea clinică și dermatoscopică și se dorește excizia lui pentru a evita controale repetate

- alunița este proeminentă față de planul cutanat subiacent și este iritat des de către îmbrăcăminte sau bijuterii

- nevul este neplăcut din punct de vedere estetic”, explică medicul dermatolog.

Vezi și: Numărul ”magic” pentru mestecatul mâncării. Medic: Cu cât mestecaţi mai mult un aliment, cu atât acesta se digeră mai uşor

Când este indicată o examinare dermatoscopică

Persoanele care au alunițe pe corp trebuie să facă investigații medicale periodice. Există riscul ca alunițele să provoace cancer de piele.

Astfel, medicul arată de câte ori este necesară examinarea alunițelor.

- o dată pe an în cazul modificărilor la nivelul alunițelor – pacienții sunt sfătuiți să-și autoexamineze periodic pielea.

- În cazul în care observă o aluniță nouă sau o aluniță preexistentă modificată, pacientul trebuie să se adreseze medicului dermatolog pentru un consult de specialitate.

- Persoanele cu peste 50 de alunițe persoanele cu antecedente personale sau familiale de cancere cutanate - trebuie să efectueze dermatoscopii în mod regulat, pentru a se asigura că nu există modificări patologice.

Vezi și: Fibromul uterin, cauze, simptome și tratament. Netratat poate duce la complicații

Ce înseamnă metoda ABCDE

Alunițele trebuie analizate urmând regula ABCDE, care se referă la:

Asimetria aluniței - forma unei jumătăţi a aluniţei nu seamănă cu cealaltă

B vine de la “border”- marginile sunt neregulate şi slab definite

C vine de la culoare - culoarea nu este uniformă, leziunea având mai multe culori

D de la diametru - leziuni cu dimensiuni mari, (mai mult de 5 mm) sau care au o creştere importantă în mărime

E se referă la evoluţia a leziunii în timp

Ce este biopsia cutanată?

Biopsia cutanată este o intervenție frecvent utilizată în practica dermatologică în vederea obținerii unui diagnostic de certitudine. Examenul clinic nu este întotdeauna suficient, de aceea medicul dermatolog recurge la biopsia cutanată pentru a face distincție între afecțiunile asemănătoare, prin studiul structurii pielii la microscop.

Vezi și: Mirosul corpului, diferit în funcție de vârstă. Ce se petrece în organism

În ce constă procedura?

Procedura constă în prelevarea unui fragment mic de țesut cutanat cu ajutorul instrumentelor specifice fiecărei biopsii, care ulterior va fi examinat la microscop de către un anatomopatolog. Intervenţia se realizează sub anestezie locală. Defectul restant se corectează prin sutură cu fire sau se face doar hemostază prin electrocauterizare şi vindecarea se obține per secundam. Unde s-au folosit fire de sutură, acestea vor fi îndepărtate în 12-14 zile după biopsie.

Care sunt avantajele biopsiei?

- este o metodă sigură, eficientă pentru diagnosticarea afecţiunilor cutanate inflamatorii, autoimune respectiv tumorale

- se efectuează sub anestezie locală și prin urmare nu este dureroasă

- pacienții își pot relua în curând activitățile obișnuite

- oferă rezultate clare și precise

Vezi și: Leziunile pielii, risc de infecție. Medic: Urmăriți evoluția rănii periodic pentru a verifica stadiul de vindecare

Patru situații problemă

Medicii au elaborat o listă cu patru situații care pot fi un semnal de alarmă. Este vorba despre:

Riscuri moștenite:

- păr roșcat și pistrui

- multe alunițe (leziuni melanice)

- antecedente familiale de cancer de piele

- sindroame genetice care vă sensibilizează la soare

Afecțiuni personale:

- kertoză actinică

- nevi displastici (alunițe neobișnuite)

- antecedente personale de cancer de piele

- cancer bazal și cu celule scuamoase

Epunerea la mediul înconjurător: 

- prea multă expunere la soare

- călătorii frecvente la salonul de bronzare

- arsuri solare cu vezicule

Tratament anterior:

- radioterapie

- tratament imunosupresor

- alte tratamente împotriva cancerului

Cancer de piele: lucruri pe care ar trebui să le știi despre melanom

Melanomul este un tip comun de cancer și unul dintre cele mai îngrozitoare cancere din lume. Acest tip de cancer se dezvoltă în celulele responsabile de producerea melaninei. Melanina este un pigment care determină culoarea pielii. Conform cercetării, riscul de melanom crește la persoanele sub 40 de ani. Melanomul este, de asemenea, cel mai mortal tip de cancer de piele.

Se crede că aproximativ 90% dintre cazurile de melanom sunt cauzate de expunerea la soare. Melanomul este împărțit în patru tipuri diferite.

Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel